Beijingul a orchestrat miercuri preschimbarea legislativului semi-democratic din Hong Kong intr-un asemanator cu cel de la Beijing, scrie The Washington Post.

A fost cea mai flagranta violare de pana acum a angajamentului Chinei de a conserva pana in 2047 autonomia politica si statul de drept ale Hong Kongului – si, iarasi, o noua lovitura data cauzei globale a democratiei sub privegherea administratiei Trump.

Organul legislativ al Hong Kongului, infiintat de Regatul Unit in 1985, nu a fost niciodata pe deplin democratic, insa parlamentari ai opozitiei au reusit la alegerile recente sa constituie o minoritate substantiala prin care puteau bloca ori frana adoptarea unor legi.

Sub presiunea Beijingului, executivul din Hong Kong incearca de o vreme sa ingradeasca blocul pro-democratie prin descalificarea unor candidati, inculparea altora si amanarea alegerilor programate toamna aceasta, care pareau ca ar fi putut duce la o victorie anti-regim covarsitoare.

Represiunea s-a intetit brusc miercuri. La Beijing, Comitetul Permanent al Adunarii Nationale Populare controlate de comunisti a adoptat masuri care interzic legislativului din Hong Kong sa aiba membri care „promoveaza sau sprijina independenta”, „cauta interferente straine” sau se ocupa cu „alte activitati care pericliteaza securitatea nationala”.

Este a doua oara in decurs de cinci luni cand Beijingul intervine direct in afacerile Hong Kongului, violandu-si angajamentul asumat atunci cand Regatul Unit a retrocedat Hong Kongul sub suveranitatea Chinei, in 1997.

La scurt timp dupa aceea, guvernul din Hong Kong a anulat mandatele a patru parlamentari. Unul dintre ei, Alvin Yeung, a fost descalificat pentru semnarea unei scrisori care cerea Congresului SUA sa adopte o lege privind sanctiuni obligatorii contra oficialilor chinezi care sponsorizeaza represiunea din oras – o lege avandu-i printre initiatori pe senatoarea Kamala D. Harris (democrata, California), care este acum vicepresedintele ales.

Alti 15 parlamentari pro-democratie au reactionat dandu-si demisia, ceea ce face acum ca factiunea pro-Beijing sa aiba o majoritate de 39-2.

Unele voci din Hong Kong s-au intrebat daca demisiile n-au fost auto-distructive; guvernul va putea trece acum mai usor legislatie represiva. Totusi, Adunarea Chinei a clarificat ca regimul Xi Jinping nu mai intentioneaza sa permita in Hong Kong mai multa dizidenta politica decat pe continent – cu alte cuvinte, n-o mai permite deloc.

Sursa: