La nici doua luni de la aparitia noului coronavirus si declansarii starii de urgenta mondiale de catre OMS, China incepe sa inregistreze primele efecte in economie. Iar acestea sunt devastatoare pentru al doilea gigant economic al lumii.
Epidemia cu noul coronavirus a provocat in China un declin cu 92% al vanzarilor auto in prima jumatate a lunii februarie, arata datele publicate de Asociatia Chineza de Autovehicule.
Retelele de dealeri au ramas inchise, in timp ce cumparatorii au evitat iesirile pentru a preveni raspandirea epidemiei de Covid-19.
In prima saptamana din februarie, vanzarile auto in China, cea mai mare piata auto din lume, au scazut cu 96% la o medie zilnica de doar 811 vehicule.
Dealerii si-au reluat gradual operatiunile luna aceasta, iar PCA spera la o redresare a livrarilor in urmatoarele saptamani, desi va fi sever afectata si productia auto.
China este responsabila pentru 27% din productia auto globala, fata de 7% in 2003, conform datelor UBS, potrivit Agerpres.
Extinderea perioadei in care sunt inchise fabricile afecteaza si fluxul auto global de componente auto. Procentajul exporturilor Chinei din totalul exporturilor de componente auto este de aproximativ 8%, fata de 1% in 2003, indica UBS.
In provincia Hubei, epicentrul epidemiei cu noul coronavirus si un hub auto major, responsabil pentru aproape 90% din productia Chinei, companiile auto au anuntat ca vor amana reluarea productiei.
Conform estimarilor, piata auto din China s-ar putea contracta pentru al treilea an consecutiv in 2020, analistii bazandu-se pe relansarea vanzarilor in orasele mici pentru a ajuta la diminuarea ritmului declinului.
Asociatia Producatorilor Auto din China mizeaza in 2020 pe o scadere cu 2% in ritm anual a vanzarilor de vehicule, dupa o contractie de 8,2% in 2019, an in care vanzarile de autovehicule au fost afectate de noile standarde de poluare, de incetinirea economiei si de tensiunile comerciale cu SUA.
Piata auto chineza a inceput sa scada in 2018, cand a inregistrat o prima contractie de 2,8%, care a pus capat unei cresteri ce a inceput in anii '90. Incetinirea pietei auto globale si a celei chineze vine intr-un moment in care producatorii auto cheltuiesc miliarde de dolari pentru a raspunde tranzitiei la vehiculele electrice.
Masuri suplimentare pentru a stimula consumul
Ministerul Comertului de la Beijing a anuntat ca epidemia cu noul coronavirus are "un impact relativ ridicat" asupra nivelului consumului in China, iar Guvernul va lua in considerare adoptarea unor masuri suplimentare de sprijin, inclusiv pentru majorarea vanzarilor auto.
Consumul va fi cel mai sever afectat de epidemie in primul trimestru din 2020, iar Executivul de la Beijing se asteapta la un declin semnificativ al activitatii economice in martie si la o redresare in trimestrul doi, a apreciat Wang Bin, adjunctul directorului departamentului de operatiuni de piata si consum.
De asemenea, Li Xinggan, directorul epartamentului comercial din cadrul Ministerul Comertului, a afirmat: "Daca criza provocata de coronavirus dureaza o perioada indelungata, industria, agricultura si sectorul alimentar chinez, care implica un lant de aprovizionare extins si multa forta de munca, vor fi intens afectate".
In plus, a mentionat Li, China ia masuri pentru a urgenta autorizarea la vama a carnii importate.
Fondul Monetar International (FMI) a anuntat ca monitorizeaza cu atentie epidemia de coronavirus nou din China, dar este prea curand sa cuantifice potentialul impact economic al virusului, care a afectat semnificativ turismul si comertul in statul asiatic.
Purtatorul de cuvant al FMI, Gerry Rice, a declarat ca impactul direct asupra afacerilor si cererii consumatorilor va fi cel mai sever in provincia Hubei, epicentrul epidemiei, iar extinderea impactului depinde de cat de rapid scade numarul imbolnavirilor.
Rice a adaugat ca statul chinez are suficient spatiu fiscal pentru a sprijini economia in perioada crizei, daca va fi necesar, si pentru a se asigura ca oamenii de afaceri si gospodariile au acces la creditare.
Produsul Intern Brut al Chinei a inregistrat, anul trecut, un avans de 6,1%, cel mai slab ritm de crestere din ultimii aproape 30 de ani, pe fondul razboiului comercial cu SUA.


