Satelitii miliardarului Elon Musk reprezinta o tinta pentru China. Beijingul considera Starlink o amenintare pentru siguranta nationala si deja a inceput sa caute metode sa distruga satelitii. Space X, compania miliardarului, a semnat contracte cu Departamentul Apararii din Statele Unite. „Daca satelitii Starlink ar fi doborati, cred ca ar insemna razboi”, a spus, joi, la Digi24, primul si singurul roman care a ajuns in spatiu, Dumitru Prunariu. 

"Acesti sateliti asigura o retea globala, independenta, care nu poate fi sub controlul altcuiva, decat al proprietarului ei. El semneaza deja contracte cu Pentagonul pentru a o folosi si in scopuri militare. In China, internetul este controlat, ceea ce ar inseamna ca, printr-o retea independenta, cetatenii chinezi sa poata primi informatii, mesaje, sa poata comunica liber cu intreaga lume si sa beneficieze de softuri pe care statul chinez le interzice. In aceste conditii, reteaua lui Elon Musk e considerata periculoasa pentru China", a explicat Prunariu.

El spune ca orice sistem de securitate al unei tari face diverse calcule, are in vedere diferite situatii care ar putea sa pericliteze situatia nationala, lucru care se intampla si in China.

"China a facut studii despre ce ar insemna distrugerea sau apararea impotriva acestei retele care apartine lui Elon Musk. Aceasta retea e functionala, va fi pusa pe orbita, are peste 2.400 de sateliti, dar exista si alte firme private care intentioneaza sa plaseze astfel de retele pe orbite si sa le utilizeze comercial", a mai spus Dumitru Prunariu.

"In cazul in care China ar distruge satelitii lui Musk, cred ca ar insemna razboi. Ar distruge o infrastructura a unui patron, care apartine altui stat, care apartine SUA. Iar Statele Unite au declarat China un principal adversar pe toate planurile, mai ales comercial, militar si cosmic.  Ar inseamna declansarea unui conflict. Desi acesta (conflictul - n.r.) se prefigureaza, tinand cont ca Taiwanul e sub amenintarea Chinei, de a fi cucerit, e considerat parte integranta. In conditiile acestea, lucrurile ar putea degenera ca in Ucraina", continua primul si singurul roman care a ajuns in spatiu.

"Elon Musk a investit miliarde in aceasta retea si o va proteja inclusiv cu masuri economice. Reteaua fiind utilizata de Pentagon, si Pentagonul va lua masuri pentru a o proteja", a conchis Prunariu.

Starlink este cel mai ambitios proiect de comunicatii prin satelit din toate timpurile, oferind servicii de internet utilizatorilor comerciali si militari din intreaga lume.

SpaceX a semnat un contract cu Departamentul Apararii din SUA pentru a dezvolta noi tehnologii bazate pe platforma Starlink, inclusiv instrumente capabile sa detecteze si sa urmareasca arme hipersonice.

Cu aproximativ 2.400 de sateliti pe orbita, Starlink este considerat in general indestructibil, deoarece sistemul isi poate mentine buna functionare si dupa pierderea unor sateliti.

Sursa: