Sambata a fost o zi neagra pentru aviatia ruseasca. Colonelul Iurii Ihnat, purtatorul de cuvant al Fortelor Aeriene Ucrainene, a declarat duminica ca trei elicoptere au fost doborate sambata in regiunea Briansk din Rusia, si nu doua, asa cum s-a raportat anterior, scrie Ukrainska Pravda, confirmand informatiile despre care scrisese o singura publicatie din Rusia. Ignat spune ca Ucraina nu a avut nicio legatura cu prabusirea celor cinci aeronave, potrivit BBC, scrie hotnews.ro.
Colonelul Ihnat a declarat duminica la televiziunea nationala ca Rusia a pierdut sambata in total cinci aeronave.
Ucraina nu recunoaste in mod regulat desfasurarea de operatiuni militare in interiorul Rusiei, iar in bilantul zilnic al armatei ucrainene privind pierderile Rusiei nu exista aeronave doborate.
Ihnat a declarat ca avioanele si elicopterele rusesti „au avut ceva probleme". Potrivit acestuia, apararea aeriana rusa a fost „implicata in aceste prabusiri". Informatiile oficialului ucrainean nu au putut fi verificate independent.
El a precizat ca aeronavele se aflau in drum spre a indeplini o sarcina de lupta pe front.
Sambata, mai multe aeronave rusesti s-au prabusit in apropiere de granita cu Ucraina, in regiunea ruseasca Briansk, iar informatiile au fost incerte la inceput.
Ce spune propganda rusa
Initial, propaganda rusa a spus un elicopter s-a prabusit din cauza unui incendiu la motor.
Apoi a relatat despre prabusirea unui avion de vanatoare, fara sa precizeze cauza incidentului.
Apoi au recunoscut doborarea a doua elicoptere si a unui avion, dand vina pe „sabotorii ucraineni".
Varianta Kommersant
Singura publicatie care a scris despre prabusirea a patru aeronave rusestii a fost publucatia rusa Kommersant, specializata pe stiri economice.
Kommersant, un cotidian respectat, independent, axat pe afaceri, a scris pe site-ul sau ca avionul de vanatoare Su-34, avionul de vanatoare Su-35 si doua elicoptere Mi-8 formasera un grup de raid si au fost „doborate aproape simultan” intr-o ambuscada in regiunea Briansk, invecinata cu nord-estul Ucrainei.
„Conform datelor preliminare... luptatorii trebuiau sa lanseze un atac cu rachete si bomba asupra tintelor din regiunea Cernihiv din Ucraina, iar elicopterele erau acolo pentru a le sustine - printre altele pentru a ridica echipajele „Su” daca ar fost doborati”.
Kommersant nu a oferit nicio dovada pentru raportul sau ca patru aeronave au fost doborate, dar aceeasi afirmatie a fost facuta si de mai multi bloggeri militari pro-razboi foarte urmariti.
In acelasi timp, pe canalele rusesti de Telegram, bloggerii plangeau dupa echipajele aeronavelor, care ar fi murit dupa prabusirea aparatelor de zbor, ceea ce parea sa confirme informatiile de pe Kommersant.
Elicopter prabusit in Crimeea
Ministerul rus al Apararii nu a comentat incidentele in timpul ultimului briefing de presa.
Aceste incidente au avut loc a doua zi dupa ce un elicopter rus s-a prabusit in Crimeea anexata ilegal de Rusia in 2014.
Doi piloti au fost ucisi dupa ce un elicopter militar Mi-28N s-a prabusit pe 12 mai.
Ministerul rus al Apararii a sustinut ca prabusirea Mi-28 a avut loc in timpul unui zbor de exercitii in Crimeea.


