Numarul mortilor in urma accidentului feroviar produs vineri in Alpii bavarezi a crescut la cinci, dupa ce inca un trup neinsufletit a fost scos de sub fiarele contorsionate sambata, a anuntat politia germana, citata de dpa.
Operatiunile de salvare au fost dificile, pentru ca unul dintre vagoanele rasturnate a trebuit intai sa fie ridicat, conform dpa, citata de Agerpres. Cateva persoane sunt in continuare date disparute.
Vineri, agentiile de presa internationale au anuntat ca cel putin trei oameni si-au pierdut viata si circa 60 de calatori au fost raniti, dintre care 16 au suferit traumatisme grave in accidentul din Bavaria.
Mai multe vagoane ale trenului regional care facea legatura Garmisch-Partenkirchen au sarit vineri de pe sine in zona localitatii Burgrain. Imaginile publicate de presa germana arata trenul regional partial deraiat, cu mai multe vagoane rasturnate, intr-o zona impadurita dintr-o regiune montana.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


