Istoricul John M. Barry spunea, in cartea sa despre efectele gripei spaniole din 1918, ca o pandemie se incheie „atunci cand oamenii nu ii mai acorda atentie”. Un secol si cativa ani mai tarziu, lumea este aproape in acelasi punct, crede Barry, pentru ca oamenii s-au saturat de restrictiile impuse din cauza pandemiei de COVID-19. El si alti istorici avertizeaza insa ca e periculos ca societatea sa dea atat de repede uitarii un virus mortal, scrie revista Scientific American.

„Cred ca pandemiile s-au incheiat partial pentru ca oamenii au decis asta”, afirma Marion Dorsey, profesoara de istorie si cadru asociat la Universitatea din New Hampshire, SUA. Dorsey studiaza pandemiile care au lovit lumea de-a lungul anilor, inclusiv pe cea de gripa spaniola, devastatoare, din 1918.

Ridicarea restrictiilor nu inseamna neaparat ca pandemia s-a incheiat 

Exista, desigur, o componenta epidemiologica, spune ea. Adica un moment in care un virus inca circula, dar nu mai produce efecte atat de devastatoare, si care se traduce prin tranzitia de la pandemie la endemie. Dar intrebarea legata de cand apare aceasta tranzitie reiese in mare parte din comportamentul oamenilor.

„De fiecare data cand oamenii intra in magazine fara masti arata ca au impresia ca pandemia se apropie de final sau chiar ca s-a terminat. Chiar daca este sau nu un anunt oficial in sensul asta, cred ca nimic nu are cu adevarat o insemnatate daca noi, ca societate, nu ne comportam ca atare”.

Pe masura ce lumea trece si de al doilea an al pandemiei de COVID-19, numarul de imbolnaviri si decesele cauzate de coronavirus scad treptat in cele mai multe dintre tari, scrie Scientific American. Oamenii au capatat imunitate impotriva SARS-CoV-2, fie in urma infectarii, fie in urma vaccinarii, iar unele autoritati locale din SUA au ridicat o parte dintre restrictii, precum obligativitatea purtarii mastii de protectie si accesul limitat de certificatele de vaccinare, in incercarea de a readuce lucrurile la normal. 

Concluzia este ca, chiar daca virusul va continua sa circule la un nivel sau altul, oamenii sunt de parere ca ce a fost mai dificil a trecut.

Cum a afectat pandemia de gripa spaniola 

Este o parere enuntata si de istoricul John M. Barry. O pandemie se incheie „atunci cand oamenii nu-i mai acorda atentie”, spune el in cartea sa „Marea gripa: Povestea celei mai mortale pandemii din istorie”, despre gripa spaniola din 1918. La asta se adauga si agresivitatea virusului si daca aceasta scade, si disponibilitatea vaccinurilor.

„Suntem aproape intr-un astfel de punct cu COVID-19”, spune John M. Barry pentru Scientific American. Oamenii s-au saturat de restrictii, au obosit, crede el. Istoricul avertizeaza insa ca poate fi prea devreme sa dam pur si simplu totul uitarii. 

Gripa spaniola a ucis cel putin 50 de milioane de oameni din toata lumea. Pandemia a avut atunci trei valuri. Primul a lovit in primavara lui 1918, in timp ce al doilea a fost in toamna si apoi al treilea, in iarna, la inceputul lui 1919. Cazurile au inceput sa se imputineze spre vara aceluiasi an. Barry spune insa ca o varianta noua a virusului a aparut in 1920, ceea ce a provocat un al patrulea val.

„Acest al patrulea val a ucis, in unele orase, mai multi oameni decat cel de-al doilea, cu toate ca pana atunci nivelul de imunitate impotriva lui deja crescuse. Diferenta a fost data de faptul ca, desi autoritatile au impus restrictii pe timpul primelor valuri, ele nu au mai existat in al patrulea val al pandemiei de gripa spaniola. A merge inainte poate prea devreme a fost o greseala”, crede Barry.

In final, virusul gripei spaniole a evoluat si a devenit mai putin agresiv si si-a pierdut abilitatea de a afecta plamanii si de a provoca pneumonie.

Mai mult optimism 

Varianta Omicron a coronavirusului se comporta cam la fel, scrie revista de stiinta, cu toate ca nu e clar daca asta e datorita faptului ca virusul si-a pierdut din putere pe masura ce a evoluat ori datorita vaccinului.

Asta nu inseamna ca un virus se va schimba intotdeuna in variante ale sale mai putin puternice. Poate aparea o varianta la fel de usor transmisibila ca Omicron, dar care sa provoace forme mult mai grave ale bolii. 

Istoricul John M. Barry este optimist cand vorbeste despre COVID-19. „Este mai degraba posibil ca variantele urmatoare ale virusului sa nu fie mai agresive. Desi nu stim sigur, e ceva imprevizibil. Adica eu cred ca in acest punct vom ajunge, dar asta nu inseamna ca orice multiplicare a virusului va merge in aceeasi directie”, puncteaza el.

Cei care si-au pierdut rudele si prietenii din cauza COVID-19 nu vor uita usor 

Gripa spaniola aparuta in 1918 nu a disparut niciodata cu adevarat, doar s-a transformat in gripa sezoniera. Cei mai multi supravietuitori ai bolii au capatat imunitate si au mers pur si simplu mai departe cu vietile lor, scrie Scientific American.

Un alt factor care a trecut cumva in plan secundar pandemia in constiinta societatii a fost incheierea Primului Razboi Mondial. Atunci, presedintele Woodrow Wilson si autoritatile au fost mai degraba concentrate pe recuperarea de dupa conflict, iar asta a captat atentia presei in acea perioada, explica Doresey. Iar dupa ce gripa spaniola a inceput sa scada in agresivitate, au aparut alte boli, ca poliomielita. 

E greu de facut o paralela intre modul in care s-a terminat pandemia de gripa spaniola si cum se va termina cea de COVID, mai spune Dorsey, si, desi este posibil sa ne indreptam in aceeasi directie, coronavirusul ne-a mai surprins si pana acum.

Istoricul John M. Barry mai observa o diferenta intre perioada cu gripa spaniola si prezent. „In 1918, oamenii mureau tot timpul din cauza bolilor infectioase, deci cumva societatea era familiara cu aceste experiente. Asta nu se mai aplica in vremurile moderne”, crede el. COVID-19 a provocat rani adanci in societate. „A schimbat vietile tuturor pentru mult timp de-acum incolo, experienta asta nu va fi uitata”, puncteaza John M. Barry.

Chiar si dupa ce pericolul imediat va trece, societatea se va confrunta cu consecintele lui multi ani de-acum incolo, spun cei doi istorici consultati de Scientific American. Oamenii care si-au pierdut rudele si prietenii si personalul medical care a fost martor suferintei din spitale vor ramane cu aceste traume din cauza carora va fi imposibil pentru ei sa mearga mai departe.

Sursa: