Jill Biden, in varsta de 69 de ani, profesoara si viitoarea Prima Doamna a Statelor Unite, a anuntat ca va continua sa predea si dupa ce sotul ei va prelua functia de presedinte.

Joe Biden a castigat alegerile prezidentiale din Statele Unite si urmeaza sa fie investit in functie in data de 20 ianuarie 2021.

Cine e Jill Biden, viitoarea Prima Doamna a Statelor Unite

Jill Jacobs s-a nascut in iunie 1951 in statul New Jersey, in suburbia Willow Grove din Philadelphia, conform BBC.

Inainte de a se casatori cu Joe Biden, a fost casatorita cu fostul jucator de fotbal Bill Stevenson.

Joe Biden si-a pierdut prima sotie si fiica in varsta de un an intr-un accident de masina produs in anul 1972. A intalnit-o pe Jill trei ani mai tarziu, dupa ce fratele lui le-a facut cunostinta.
In perioada in care s-au cunoscut, Joe Biden era senator, iar Jill era inca in facultate.

„Pana atunci ma intalnisem cu baieti in blugi si tricouri, iar el a intrat pe usa in sacou si pantofi si m-am gandit: ‘Doamne, asta nu o sa functioneze, nici intr-un milion de ani’”, a declarat Jill.

„Era cu noua ani mai in varsta decat mine, dar am fost sa vedem ‘A man and a Woman’ la un cinematograf din Philadelphia si ne-am inteles bine din start”, a spus sotia lui Joe Biden despre prima lor intalnire.

 

De asemenea, Joe a cerut-o in casatorie de cinci ori inainte sa accepte.

„Nu puteam sa ii fac pe copii sa piarda inca o mama. Trebuia sa fiu 100% sigura”, a explicat Jill.

Cei doi s-au casatorit in anul 1977, in New York si au impreuna o fata, Ashley, nascuta in 1981.

Jill Biden a vorbit despre familia ei si despre incercarile prin care acestia au trecut la conventia Partidului Democrat, cand si-a manifestat sustinerea fata de sotul ei.

Jill Biden va continua sa predea dupa ce Joe Biden e numit in functie

Sotia viitorului presedinte a declarat in mai multe randuri ca va continua sa predea si daca va deveni Prima Doamna a Statelor Unite, conform CNN.

„As vrea foarte mult sa fac asta. Daca ajungem la Casa Alba, voi continua sa predau. Vreau ca oamenii sa pretuiasca profesorii, sa le recunoasca contributia si sa ridice profesia”, a spus Jill Biden

Jill Biden a petrecut ultimele decade din viata ei lucrand ca profesoara. Pe langa licenta, mai are doua mastere si un doctorat in educatie obtinut in 2007 in cadrul Universitatii din Delaware.

Inainte de a se muta la Washington, a predat la un colegiu comunitar, la un licei, precum si intr-un spital psihiatric pentru adolescenti.

Jill a continuat sa predea engleza la Colegiul Comunitar Northern Virginia si in cei opt ani in care Joe Biden a fost vicepresedinte al Statelor Unite.

„Predatul nu este ceea ce fac. Este cine sunt”, a scris Jill pe Twitter in luna august.

Sursa: Stirileprotv.ro