Președintele american Joe Biden a anunțat aseară că renunță la candidatura pentru un nou mandat la Casa Albă. Anunțul vine după nenumărate apeluri, inclusiv din partea colegilor de partid. Deși, prin mesajele sale publice, actualul președinte sugera că nu va ieși din cursă. Odată cu renunțarea la candidatura pentru al doilea mandat, Biden și-a anunțat sprijinul pentru Kamala Harris, actuala vicepreședintă a Statelor Unite. Dacă va câștiga susținerea colegilor din Partidul Democrat, ea ar putea deveni contra-cadidata lui Donald Trump la scrutinul din luna noiembrie.
În urma multor dezbateri și speculații, la 81 de ani și aflat în izolare după ce a fost diagnosticat cu Covid, Joe Biden a făcut marele anunț, pe rețeaua X. În aceeași postare, președintele Biden a mai anunțat că se va adresa națiunii pe parcursul acestei săptămâni.
Josh BOAK, JURNALIST THE ASSOCIATED PRESS: „Este un moment istoric. Joe Biden nu va fi candidatul democrat la președinție. A ieșit din cursă și există două mari motive pentru asta. Primul ține de performanța sa în dezbaterea împotriva lui Donald Trump. Și-a arătat cei 81 de ani, s-a bâlbâit, s-a chinuit să răspundă, s-a străduit să lupte pentru el însuși, să nu mai vorbim despre poporul american pe care spune că îi apără. Acel moment a provocat panică în rândul donatorilor și colegilor parlamentari și a ridicat întrebări fundamentale cu privire la vârsta lui.”
Unii dintre colegii lui Biden chiar au declarat deschis că și-au pierdut încrederea în capacitatea lui Joe Biden de a-l învinge pe Donald Trump în alegeri. Apoi au apărut schimbări majore și în sondaje.
Cristian PÎRVULESCU, POLITOLOG: „Presiunile veneau din partea unor membri influenți ai partidului democrat, din partea unor foști președinți precum Bill Clinton și Barack Obama, din partea finanțatorilor, din partea tuturor. Joe Biden a rezistat spunând în fond ce aveți să mi reproșati, o simplă eroare într-o dezbatere nu este suficientă. Dar starea generala părea să-l defavorizeze.”
Într-o postare separată, tot pe rețeaua X, Joe Biden a anunțat că va susține candidatura Kamalei Harris, actual vicepreșendinte.
Cristian PÎRVULESCU, POLITOLOG: „Acum urmează ca în luna august convenția partidului democrat să formalizeze desemnarea unui alt candidat. Va fi Kamala Harris? Joe Biden o sprijină, dar nu știm dacă va fi Kamala Harris pentru că va fi o decizie pe care o vor lua în convenție. În orice caz mai sunt 3 luni până la alegeri, este foarte puțin timp, va fi foarte complicat.”
În vârstă de 59 de ani, Kamala Devi Harris este licențiată în drept, iar în 2010 a devenit prima femeie de culoare aleasă procuror general al statului California. Apoi a fost senator de California, iar în timpul mandatului a militat pentru lupta fără concesii împotriva infractorilor. În 2019, s-a lansat în cursa pentru alegerile primare, dar fără succes. Printre cei care au anunțat că o vor susține pe Kamala Harris se numără soții Bill și Hilary Clinton. Însă o alternativă tot mai des vehiculată este soția fostului președinte Barack Obama. Printre democrații care ar putea intra în cursă sunt și guvernatorii din California, Michigan și Illinois.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

