Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost cel mai logeviv monarh britanic si al doilea cel mai longeviv din istoria lumii, fiind depasita la acest capitol doar de un alt monarh european.
Distinctia de cel mai longeviv monarh din toate timpurile ii apartine regelui Ludovic al XIV-lea al Frantei, acesta domnind timp de 72 de ani si 110 zile intre 1643 si 1715. Domnia reginei Elisabeta a II-a s-a incheiat dupa 70 de ani si 214 zile dupa ce aceasta s-a stins din viata joi la varsta de 96 ani la indragitul ei Castel Balmoral din Scotia.
Regina Elisabeta a II-a a fost singurul monarh din istoria Marii Britanii care a petrecut 70 de ani pe tron, ea sarbatorindu-si Jubileul de Platina in luna aprilie a anului trecut. Semne de intrebare privind starea sa de sanatate au inceput sa apara inca de atunci, Palatul Buckingham anuntand ca ea nu va participa la ceremonia religioasa ocazionata de jubileu din cauza unui „disconfort” fizic.
In ceea ce-l priveste pe regele Ludovic al XIV-lea, longevitatea domniei sale este cu atat mai remarcabila intrucat a trait intr-o perioada in care speranta de viata era mult mai scazuta decat in prezent.
Totusi, trebuie amintit ca aceasta statistica este oarecum distorsionata de rata ridicata a mortalitatii infantile din perioada respectiva si ca oamenii care treceau de primii ani de la nastere ajungeau sa aiba o viata ceva mai apropiata de cea din prezent ca longevitate.
In clasamentul celor mai longevivi monarhi regele Ludovic si regina Elisabeta a II-a sunt urmati de regele Rama al IX-lea al Thailandei (1946-2016) si regele Johann al II-lea al Liechtenstein-ului (1858-1929). Regina Victoria, al doilea cel mai longeviv monarh britanic din istorie, ocupa pozitia a zecea in clasament, cu o domnie de 63 de ani si 216 zile intre 1837 si 1901.
Regele care a spus „Statul sunt eu”?
Cunoscut si sub denumirea de „Regele Soare”, Ludovic al XIV-lea este probabil cel mai cunoscut publicului larg datorita unui citat faimos care i-ar apartine: „Statul sunt eu!”.
El ar fi spus cuvintele in fata parlamentarilor francezi adunati intr-un legislativ incipient pentru a le reaminti despre primatul autoritatii regale dupa ce acestia au contestat mai multe edicte emise de rege in 1655.
Aceasta propozitie scurta a ajuns sa simbolizeze absolutismul monarhiilor medievale.
Insa istoricii contesta faptul ca aceasta „sentinta”, care nu figureaza in registrele parlamentului de la Paris, a fost intr-adevar pronuntata de Ludovic al XIV-lea, mai ales ca pe patul de moarte el a spus ceva cu sens cu totul diferit: „Eu mor, dar statul va ramane mereu”.
Se pare ca aceste cuvinte i-au fost atribuite in 1818 de istoricul si politicianul francez Pierre-Edouard Lemontey intr-una dintre operele sale in contextul restaurarii monarhiei in Franta dupa esecul caderea imperiului instaurat de Napoleon Bonaparte pe temeliile Revolutiei Franceze.
Desi un monarhist care chiar a luptat impotriva trupelor revolutionare, Lemontey ar fi atribuit aceste cuvinte regelui francez pentru a sublinia continuitatea dintre institutiile Vechiului Regim si cele ale Revolutiei, care era dupa el o consecinta a absolutismului lui Ludovic al XIV-lea.
