Duminica trecuta, Sofia Sapega si iubitul ei, jurnalistul disident Roman Protasevici, au fost retinuti de autoritatile din Belarus. Cei doi erau intr-un avion care decolase de la Atena, cu destinatia Vilnius, in Lituania, cand Belarusul a trimis un avion militar si a fortat aeronava civila sa aterizeze in Minsk, capitala Belarusului.

Tarile occidentale au acuzat Belarusul de deturnarea avionului Ryanair, care a fost redirectionat in urma unei presupuse amenintari cu bomba.

Sofia Sapega, care are cetatenie rusa, mergea la Vilnius pentru a-si sustine teza de masterat la Universitatea Europeana de Stiinte Umane, acolo unde studiaza dreptul international.

Intr-un comunicat, universitatea a cerut „respectarea drepturilor si libertatilor” garantate de constitutia Belarusului.

Ce spun colegii despre Sofia Sapega 

Sofia Sapega, de 23 de ani, este retinuta intr-un centru de detentie preventiva din Minsk pentru o perioada de doua luni, „ca masura preventiva”, a declarat avocatul ei, Alexander Filanovich, pentru BBC.

Ministerul rus de externe a precizat intr-o declaratie ca tanara risca acuzatii penale.

Avocatul ei spune ca a fost acuzata ca a comis o „infractiune”, dar nu a putut furniza mai multe detalii din cauza unui acord de confidentialitate semnat cu autoritatile din Belarus.

Cercetarile sunt facute de Comitetul de ancheta din Belarus, o filiala a serviciului de securitate al tarii. Filanovich a declarat ca anchetatorii proceseaza informatii pentru consulatul rus si este posibil ca acestea sa fie publicate in mass-media de stat din Rusia.

Dupa arestarea celor doi, un videoclip cu Sofia Sapega a fost distribuit de catre autoritatile din Belarus. In acesta, ea spune ca este editor al unui cont social media, Black Book of Belarus, unde au fost publicate informatii despre oficiali din domeniul securitatii din tara. Belarus a clasificat acest canalul drept „grup extremist”.

Criticii spun ca a facut declaratia sub constrangere.

Potrivit unuia dintre colegii ei de clasa, Sofia si-a petrecut cea mai mare parte a vietii in Belarus si nu era activista de opozitie.

Mama Sofiei Sapega, Anna Dudich, a declarat pentru BBC ca aceasta nu a lucrat in Lituania pentru liderul opozitiei bieloruse Svetlana Tikhanovskaya.

Anna Dudich si cativa dintre colegii de clasa ai Sofiei au confirmat ca aceasta se afla la Vilnius din august 2020 si ca nu a fost la Minsk pentru a participa la protestele impotriva presedintelui Alexander Lukashenko.

Inainte de arestare, Sofia a reusit sa-i transmita mamei sale pe WhatsApp doar un cuvant: „Mami”.

Sursa: Digi24.ro