Mai multe persoane sunt audiate, duminica, de politistii din Timisoara, Romania, dupa un scandal care a avut loc intre taxmetristi si soferi de la Uber.

Altercatia a pornit dupa ce un taximetrist a anuntat prin statie ca a fost agresat de cinci soferi de la Uber, fiind nevoie de interventia în forta a politistilor. În semn de protest, taximetristii au claxonat în cartierul în care locuieste primarul Nicolae Robu, scrie News.ro.


Potrivit purtatorului de cuvânt al Inspectoratului de Politie al judetului Timis, Ionut Sârbu, scandalul a început în parcarea unui mall din Timisoara.


„În noaptea de 27 spre 28 ianuarie 2018 politistii au fost sesizati prin SNUAU 112 de catre mai multe persoane cu privire la faptul ca în parcarea unui mall de pe raza municipiului Timisoara mai multe persoane ar fi fost agresate de catre taximetristi.

La fata locului s-a intervenit de urgenta cu mai multe echipaje, cât si luptatori din cadrul SAS, mai multe persoane fiind conduse la sediul Politiei pentru audieri. Politistii s-au sesizat din oficiu cu privire la savârsirea infractiunii de tulburarea ordinii si linistii publice si efectueaza cercetari în vederea stabiliri cu exactitate a cauzelor si împrejurarilor producerii evenimentului”, a declarat Ionut Sârbu.

Potrivit politistilor, scandalul a pornit dupa ce un taximetrist a anuntat prin statie ca a fost agresat de catre mai multi soferi Uber, iar colegi lui au venit sa îl sprijine si sa se razbune.

Dupa ce taximetristii si cei de la Uber s-au încaierat, taximetristii s-au dus în cartierul Soarelui în care locuieste primarul Nicolae Robu, pentru a claxona.

Acolo politistii au scos forte suplimentare, fiind ajutati si de Politia Locala.