Bilantul tragediei de la clubul Colectiv din Bucuresti a ajuns la 50 de morti. Azi noapte si in aceasta dimineata, inca doi tineri, dusi in Marea Britanie, au pierdut lupta. Pentru Elena Nitu si Vladut Roberto, viata si visele lor s-au oprit la doar 18 ani. Starea lor era critica, insa medicii britanici au vrut sa faca imposibilul, pentru ca erau atat de tineri.
Vlad si Elena au fost transferati duminica in Marea Britanie. Medicii au luptat pentru ei, insa ranile au fost prea grave. Vlad a murit de ziua lui. Astazi el ar fi implinit 19 ani. In noaptea tragediei din Colectiv, el era la serviciu. Lucra ca barman in club. Dupa incendiul cumplit, a fost internat la spitalul Universitar cu 90% arsuri pe corp. Cazul lui era de o gravitate extrema, dar pentru ca baiatul nu avea caile respiratorii afectate, medicii britanici au decis sa il selecteze pentru transferul in Marea Britanie. A ajuns acolo duminica si astazi s-a stins.
Miercuri, noapte, inca o veste rea a venit din Marea Britanie. Elena Nitu, internata la un spital din Liverpool, a murti tot la 18 ani. Venise in Colectiv cu iubitul ei, Silviu, cel care a si scos-o pe brate. Avea 60% arsuri pe corp, dar si pe caile respiratorii. 76 de persoane raman internate in spitalele din Bucuresti. Multi dintre raniti ar putea fi transferati in zilele urmatoare la spitale din Germania sau Franta. Cei aflati in stare critica vor fi tratati in Romania pana cand starea lor se va imbunatati si vor putea fi si ei tratati in strainatate.
”O parte dintre ei mor din cauza severitatii leziunilor si acest lucru este semnificativ pentru provocarea pe care o avem aici.”
Intre timp, ancheta in acest caz continua, iar procurorii audiaza martorii care au fost in club in acea noapte. Pe de alta parte, fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone- unde este localizat clubul, vrea sa scape de arest, Avocatii lui cer ca acesta sa fie eliberat pentru ca ar avea probleme de sanatate. De asemenea, avocatii sai sustin ca Piedone este nevinovat, deoarece el a semnat doar formal autorizatia de functionare in cazul clubului Colectiv, iar responsabilitatea verificarii documentatiei ar apartine subordonatilor sai. Procurorii il acuza pe fostul primar ca a emis ilegal acordul si autorizatia de functionare pentru clubul Colectiv.

