Bitcoin ar putea ajunge la 100.000 de dolari pana la sfarsitul anului 2024, a declarat luni Standard Chartered, spunand ca asa-numita „iarna crypto” s-a incheiat, scrie Reuters, scrie stirileprotv.ro.
Standard Chartered PLC este o companie internationala cu servicii bancare si financiare multinationale cu sediul central in Londra.
Bitcoin ar putea castiga din factori precum: tulburarile recente din sectorul bancar, o stabilizare a activelor de risc pe masura ce Rezerva Federala a SUA isi incheie ciclul de crestere a ratelor si o profitabilitate imbunatatita a minarii crypto, a declarat Geoff Kendrick, seful de cercetare a activelor digitale al Standard Chartered.
„Desi incertitudini raman, credem ca drumul catre nivelul de 100.000 de dolari devine mai clar”, a notat Kendrick in raportul de evaluare.
Bitcoin a crescut pana acum in acest an, depasind 30.000 de dolari in aprilie, pentru prima data in zece luni.
Cresterile reprezinta o recuperare partiala dupa ce mii de miliarde de dolari au fost sterse din sectorul crypto in 2022, pe masura ce bancile centrale au majorat ratele dobanzilor si un sir de firme crypto au falimentat.
Trebuie remarcat insa ca previziunile cu privire la preturi astronomice pentru bitcoin au fost destul de comune si in timpul perioadelor anterioare de crestere a criptomonedei, aceasta tragand in sus dupa ea tot sectorul crypto cand pretul sau urca.
De exemplu, un analist de la Citi a afirmat in noiembrie 2020 ca pretul bitcoin ar putea ajunge la 318.000 de dolari pana la sfarsitul lui 2022. Insa in realitate bitcoin a incheiat anul trecut cu o depreciere de aproximativ 65%, cu un pret de tranzactionare de doar 16.500 de dolari.


