Comisia Europeana a transmis joi ca decizia privind administrarea unei a treia doze de consolidare de vaccin anti-COVID-19 revine fiecarui stat membru al UE, dar a recomandat sa fie avute in vedere evaluarile stiintifice, relateaza agentia EFE.
''Optiunea asupra administrarii unei doze de consolidare revine statelor membre. Ca intotdeauna, incurajam deciziile bazate pe stiinta, in linie cu consiliul Agentiei Europene a Medicamentului (EMA)'', a declarat la o conferinta de presa Arianna Podesta, purtatoare de cuvant a Comisiei Europene.
In orice caz, a adaugat ea, pentru viitor este necesar ''sa continuam sa garantam disponibilitatea unor vaccinuri suficiente, de asemenea in anii urmatori, in fata posibilei nevoi a unor doze de consolidare daca dovezile stiintifice o confirma si de asemenea pentru aparitia unor noi variante'' ale coronavirusului.
Pe de alta parte, purtatoarea de cuvant comunitara a amintit comunicatul comun pe care EMA si Centrul European pentru Prevenirea si Controlul Bolilor (ECDC) l-au publicat miercuri, in care se mentioneaza ca vaccinarea cu schema completa din prezent - doua doze de vaccin Pfizer, Moderna ori AstraZeneca sau o doza Johnson & Johnson - este esentiala pentru protejarea in fata efectelor cele mai grave ale infectarii cu coronavirusul SARS-CoV-2, inclusiv infectarea cu varianta Delta.
Franta si Germania au anuntat deja ca incep sa pregateasca administrarea din septembrie a celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID-19.
''A treia doza va fi probabil necesara, deocamdata nu pentru toata lumea, dar in orice caz pentru cei mai varstnici si cei mai fragili'', a declarat presedintele francez Emmanuel Macron.
Ministerul german al Sanatatii a anuntat la randul sau ca din septembrie are in vedere sa imunizeze cu aceasta doza de consolidare pacientii cu sistemul imunitar compromis si persoanele varstnice.


