Doi tineri din orasul bihorean Alesd au descoperit intamplator urme istorice de aproximativ 2.000 de ani, intr-un tezaur de monede.
Florin Avram şi Cristi Rusu au gasit nu mai putin de 379 de monede care dateaza, din primele evaluari, din secolul I înainte de Hristos.
Cei doi tineri, pasionaţi de istorie şi legende, sunt posesori autorizaţi a unor detectoare de metale. La o adâncime de aproximativ 30 de centimetri, detectorul a reacţionat şi i-a condus spre un tezaur alcatuit din 379 monede de argint din epoca romana.
Comoara a fost gasita în cursul zilei de marţi, în padurea de lânga Alesd.
”A fost o mare surpriza si când am sapat si am vazut ce era acolo, nu-mi venea sa cred”, spune Cristi Rusu, potrivit alesdonline.ro.
Tinerii au anuntat autoritatile locale care au predat tezaurul Muzeului Å¢arii Crişurilor. Dupa ce se va stabili valoarea monedelor, tinerii ar putea fi recompensaţi.