Comoară regală la Luvru. Peste o sută de coroane și tiare au fost expuse în condiții de securitate excepțională.
Se întâmplă la doar câteva luni de la jaful care a golit în 4 minute vitrinele cu bijuterii regale din Galeria Apollo. Este vorba despre coroane, tiare și diamante care au supraviețuit de-a lungul secolelor.
Printre ele sunt obiecte care provin din colecția familiei regale a Qatarului, de la Muzeul Victoria și Albert, precum și de la alți colecționari, printre care regele Charles al III-lea.
Unele dintre cele mai impresionante piese împrumutate sunt tiare și coroane împodobite cu smaralde, safire și diamante purtate de regina Victoria a Marii Britanii.
