epidemia Expertii in sanatate din China au publicat primul studiu major despre efectele noului coronavirus, dupa analizarea a 70.000 de cazuri. Studiul arata ca 80% dintre pacienti au prezentat simptome usoare si ca oamenii cu boli cronice si varstnicii sunt cei mai expusi.
Raportul dat publicitatii de Centrul Chinez pentru Controlul si Prevenirea Bolilor (CDCC) arata ca rata medie a mortalitatii din cauza coronavirusului este de 2,3%. In provincia Hubei, epicentrul epidemiei, rata mortalitatii este mai mare, de 2,9%, in vreme ce in restul tarii, rata este de 0,4%.
Principalele concluzii ale studiului:
-80,9% dintre cazuri sunt usoare, 13,8% sunt severe si doar 4,7% critice.
-Cea mai mare rata a mortalitatii – 14,8% – este inregistrata in randul persoanelor de peste 80 de ani.
-Rata mortalitatii creste odata cu varsta: 0,2% pentru cei cu varste de pana la 39 de ani, 0,4% pentru cei cu varste intre 40 si 50 de ani, 1,3% pentru cei cu varste intre 50 si 60 de ani, 3,6% pentru cei cu varste intre 60 si 70 de ani, 8% pentru cei cu varste intre 70 si 80 de ani.
-Barbatii (2,8%) au o rata a mortalitatii mai mare decat femeile (1,7%).
-Bolile care cresc riscul de mortalitate din cauza coronavirusului sunt, in ordine: cele cardiovasculare, diabetul, bolile cronice respiratorii si hipertensiunea
Epidemia este in declin, dar ar putea creste iar in intensitate
Studiul atrage atentia si asupra riscului epidemiei pentru personalul medical, observand infectarea a 3.019 medici si asistente, dintre care 1.716 cazuri confirmate si cinci decese.
De notat ca pe 13 februarie, autoritatile chineze au decis sa includa in bilantul total si pacientii diagnosticati clinic, adica fara testele speciale. Anterior, aceste cazuri erau numarate in mod separat fata de ”cazurile confirmate”. Raportul observa ca numarul de cazuri a ajuns la un varf in perioada 23-26 ianuarie, inainte de a intra pe o panta descendenta pana pe 11 februarie.
Expertii sugereaza ca masurile luate de autoritati, de la izolarea marilor orase la detasarea unor importante echipe medicale in Hubei si la difuzarea de informatii pentru populatie despre purtarea mastilor si spalarea mainilor, contribuie la declinul epidemiei. Autorii studiului avertizeaza insa ca multi oameni se intorc din vacanta prelungita, asa ca tara trebuie sa se pregateasca pentru o noua posibila crestere in intensitate a epidemiei.
Bilantul deceselor a ajuns la 1873
Comisia de sanatate din China a anuntat marti 98 de decese din cauza coronavirusului, 93 dintre acestea fiind in provincia Wuhan, epicentrul epidemiei. Bilantul victimelor din China a ajuns prin urmare la 1.868, cel la nivel mondial fiind de 1873. In acelasi timp, in tara au fost raportate inca 1.866 de cazuri de imbolnavire. Numarul total de cazuri confirmate in China a ajuns astfel la 72.436, numarul total la nivel global fiind de 73.325. Autoritatile medicale din China au anuntat in acelasi timp ca 12.552 de pacienti au fost vindecati si au parasit spitalul. Autoritatile chineze, care au izolat provincia Hubei pentru a incerca sa tina sub control epidemia, considera ca raspandirea noului coronavirus este pe cale sa fie controlata deoarece numarul cazurilor raportate in afara acestei provincii din centrul tarii este in mod clar in scadere de la o zi la alta.


