Un numar din ce in ce mai mare de legislatori americani, printre care si liderii democrati din cele doua camere ale Congresului, cer indepartarea lui Donald Trump de la putere prin invocarea celui de-al 25-lea amendament la Constitutia Statelor Unite, care permite vicepresedintelui si cabinetului sa il declare pe Trump inapt pentru functie. Lidera Camerei Reprezentantilor, Nancy Pelosi, a declarat ca daca Trump nu va fi indepartat de Pence si cabinet, majoritatea democrata din Camera va incepe procedurile pentru un nou impeachment, relateaza CNN.
Liderul democratilor din Senat, Chuck Schumer a denuntat din nou, joi, asaltarea cladirii Capitoliului de catre sustinatorii lui Trump si a cerut indepartarea presedintelui in functie de la putere, chiar si in conditiile in care acestuia i-au mai ramas doar 12 zile de mandat.
„Acest presedinte nu trebuie sa mai stea in functie nici macar o zi in plus”, a spus Schumer. Apelului sau i s-a alaturat si Nancy Pelosi, lidera Camerei Reprezentantilor, care i-a cerut direct vicepresedintelui in exercitiu, Mike Pence, sa invoce amendamentul 25 al Constitutiei americane si sa il indeparteze pe Trump de la putere.
Pelosi a declarat ca, in caz contrar, „Congresul este pregatit sa mearga inainte cu procedura de punere sub acuzare”. Majoritatea legislatorilor care au ridicat problema indepartarii lui Trump sunt democrati, insa printre acestia se numara si cativa republicani care au avut atitudini critice fata de presedinte.
Ce presupun invocarea amendamentului 25 si procedura de impeachment
Amendamentul 25 al Constitutiei americane reglementeaza succesiunea prezidentiala si felul in care se ocupa functia de presedinte sau presedinte interimar in cazul vacantarii sale prin deces sau incapacitate de indeplinire a atributiilor. Printre prevederi este inclusa si clauza conform careia vicepresedintele si cabinetul pot, cu o majoritate de voturi, sa declare ca presedintele este inapt de a isi indeplini atributiile si sa il indeparteze din functie. In acest caz, Mike Pence ar deveni presedinte sau presedinte interimar, in functie de motivul pentru care a fost invocat amendamentul 25.
Impeachment-ul sau procedura de punere sub acuzare este o procedura inscrisa in Constitutia americana prin care Congresul poate, in urma unei investigatii, sa acuze un oficial al puterii executive de „infractiuni si delicte grave” si apoi sa il demita in urma unui proces politic. Prerogativa de acuzare apartine Camerei Reprezentantilor, in timp ce prerogativa judecarii cazului apartine Senatului.
Ea presupune un larg acord al fortelor politice pentru ca destituirea necesita votul unei majoritati de doua treimi dintre senatori, fapt care garanteaza ca decizia va fi luata in urma unui acord bipartizan sau multipartizan.
Donald Trump a mai fost pus sub acuzare anterior de Camera Reprezentantilor, la inceputul anului trecut, insa a fost achitat rapid de Senatul controlat de republicani si Mitch McConnell. O posibila demitere a lui Trump in urmatoarele 12 zile, daca a doua procedura de impeachment ar fi declansata, s-ar baza pe voturile republicanilor din Senat, in contextul in care democratii au doar 46 dintre cele 67 de voturi necesare.
Indicii ca Trump ar fi pierdut increderea cabinetului sau
Dupa episodul violent de miercuri, relatiile dintre Trump si Pence sunt inghetate. Trump a considerat decizia lui Pence de a nu isi depasi rolul formal la validarea din Congres drept o tradare, desi cel din urma nu avea nicio autoritate sa decida de unul singur cine va fi urmatorul presedinte. Inainte de inceperea procedurii, Pence le-a transmis colegilor sai din Congres, intr-o scrisoare, ca nu are de gand sa isi depaseasca rolul formal si ca autoritatea de a schimba rezultatul alegerilor nu ii este conferita de Constitutia americana.
In acelasi timp, si vicepresedintele ar fi nemultumit de atitudinea si comportamentul lui Trump. Sursele din anturajul vicepresedintelui spun ca obiectivul lui Trump a fost sa il transforme pe Pence intr-un tap ispasitor pentru trumpisti, care il vad acum drept unicul vinovat pentru faptul ca Trump va pleca din functie pe 20 ianuarie.
Pence este, de asemenea, nemultumit de faptul ca Trump l-a supus presiunii publice si apoi l-a abandonat in fata sustinatorilor sai furiosi in Congres. Acesta se afla impreuna cu sotia si fiica in cladire, iar huliganii instigati si radicalizati de Trump urlau pe holuri „unde e Mike Pence?“, fapt ce i-a facut pe cei trei sa intre in panica in acele momente de haos.
Mai mult, mai multi membri ai echipei presedintelui Donald Trump au demisionat sau au anuntat ca vor renunta la functii, in semn de protest fata de comportamentul acestuia in timpul violentelor de la Capitoliu. Cea mai recenta demisie este a consilierului adjunct pentru securitate nationala al Casei Albe, Matt Pottinger.
Printre cei care si-au anuntat plecarea imediata din staff-ul presedintelui se mai afla Sarah Matthews, responsabila de relatia cu presa, Rickie Niceta, membra a echipei de evenimente, Robert O’Brien, consilierul pe probleme de securitate, si adjunctul sefului staffului de la Casa Alba, Chris Liddell.
Potrivit surselor citate de jurnalisti acreditati la Casa Alba, presedintele Trump „a pierdut controlul”; el a fost inabordabil pe parcursul zilei si a urmarit la televizor evenimentele de la Capitoliu. Mai mult, unul dintre jurnalisti citeaza o sursa apropiata lui Donald trump, care i-ar spus ca presedintele „si-a pierdut mintile” („out of his mind”).
Nu este inca clar, insa, daca Pence ar putea coaliza un numar suficient de secretari pentru indepartarea lui Trump sau daca ar fi dispus sa faca acest lucru.


