Conflictul din Orientul Mijlociu a intrat în ziua a cincea și, pentru prima dată, o țară NATO a fost vizată de un atac din partea Iranului. O rachetă balistică iraniană ar fi fost lansată spre Turcia, proiectilul fiind interceptat de apărarea aeriană NATO. Ankara a declarat că își rezervă dreptul să răspundă la orice acțiune ostilă împotriva sa, iar alianța nord-atlantică a condamnat acțiunea la adresa Turciei. Noaptea trecută și în cursul zilei de azi, Israel și SUA au continuat atacurile asupra mai multor obiective din Iran, iar Teheran a ripostat cu lovituri asupra bazelor militare americane din regiune.

În a cincea zi de război în Orientul Mijlociu, Statele Unite au anunțat că au lovit aproape 2.000 de ținte în Iran de la debutul operațiunilor militare cu Israelul.

În ultimele 24 de ore, armata israeliană a lovit un complex subteran secret, pe care oamenii de știință iranieni îl foloseau pentru a dezvolta armament nuclear.

Effie DEFRIN, PURTĂTOR DE CUVÂNT AL ARMATEI ISRAELIENE: „Acum puteți vedea pe ecran cartierul general, situat parțial în subteran, în orașul Teheran. Un grup de oameni de știință din domeniul nuclear a activat în secret în acest cartier general.”

Alte atacuri israeliene au zguduit Iranul. Imagini filmate în capitala Teheran arată cartiere din oraș în fum și flăcări.

Exploziile au lovit și Libanul, unde Israelul a declarat că a vizat militanți Hezbollah. Presa de stat libaneză a raportat că cel puțin patru persoane au murit într-un atac israelian asupra unui complex rezidențial.

Forțele de Apărare Israeliene au emis o avertizare urgentă pentru civilii din anumite zone din sudul Beirutului, întrucât continuă să atace clădiri despre care susțin că sunt afiliate Hezbollah. 
https://www.youtube.com/watch?v=fIAXE_vVKHA
(imagini distrugeri liban)

Și Iran continuă atacurile, iar astăzi ar fi lansat o rachetă balistică spre Turcia. Ministerul turc al apărării a anunțat că proiectilul a fost neutralizat de unitățile de apărare aeriană ale NATO. Este pentru prima dată când Turcia, membră a alianței militare și vecină a Iranului, este implicată în conflictul dintre Iran și SUA și Israel. NATO a condamnat acțiunea și a anunțat că își susține aliații. Aseară, drone iraniene au atacat consulatul Statelor Unite din Dubai, iar mai multe incendii au izbucnit în apropiere.

Marco RUBIO, SECRETAR DE STAT AMERICAN: „O dronă a lovit, din păcate, o parcare aflată lângă clădirea consulatului și a provocat un incendiu în acel loc. Tot personalul este în siguranță și a fost localizat.”

În ultima sa evaluare privind conflictul din Orientul Mijlociu, Institutul pentru Studiul Războiului notează că numărul de atacuri cu rachete iraniene împotriva Israelului și Emiratelor Arabe Unite a scăzut, iar asta  sugerează că efortul de a distruge lansatoarele de rachete balistice a avut un succes considerabil. Secretarul american al Apărării a declarat că operațiunile militare împotriva Iranului sunt încă „la început”.

Pete HEGSETH, SECRETARUL AMERICAN AL APĂRĂRII: „Și, așa cum a spus președintele Trump, ne vom lua tot timpul necesar pentru a ne asigura că reușim. Suntem abia în a patra zi, iar rezultatele au fost incredibile, istorice, cu adevărat.”

Totuși, în culise Emiratele Arabe Unite încearcă să convingă Washingtonul să limiteze durata operațiunii. Agenția de știri pentru drepturile omului din SUA afirmă că, din 28 februarie, peste o mie  de civili au fost uciși în Iran. Potrivit datelor, în ultimele 24 de ore atacurile au vizat baze militare, centre medicale și zone rezidențiale.