Facebook a anuntat ca a blocat contul presedintelui in functie al SUA, Donald Trump, pe o perioada nedeterminata, in urma insurectiei de miercuri seara de la cladirea Capitoliului, cand o gloata de sustinatori furiosi si inarmati ai lui Trump, instigati de acesta, au patruns cu forta peste parlamentarii americani in timp ce avea loc procedura de validare a rezultatului alegerilor prezidentiale.

Anuntul a fost facut chiar de fondatorul retelei sociale, Mark Zuckerberg, pe pagina sa de Facebook. Zuckerberg spune ca „riscurile de a ii permite presedintelui sa continue sa foloseasca serviciul in aceasta perioada sunt prea mari”.

„Evenimentele socante din ultimele 24 de ore demonstreaza clar ca presedintele Donald Trump intentioneaza sa isi foloseasca timpul care i-a mai ramas in functie pentru a submina tranzitia legala si pasnica catre succesorul sau Joe Biden.

Decizia sa de a folosi platforma pentru a sustine si nu pentru a condamna actiunile sustinatorilor sai de la cladirea Capitoliului a socat SUA si lumea deopotriva. Am sters inca de ieri mesajele (n. red. – lui Trump) pentru ca am socotit ca efectul si intentia lor este de a provoca si mai multa violenta”, a spus Mark Zuckerberg.

Interdictia lui Trump pe Facebook ar putea dura cel putin doua saptamani, pana la inaugurarea viitorului presedinte, Joe Biden.

Anterior, si Twitter l-a blocat pe presedintele american in functie pentru o perioada de 12 ore, cand acesta a publicat un clip video cu un mesaj revoltator, in care i-a laudat pe insurectionisti. Ulterior, intr-un al doilea mesaj, el a justificat actiunile acestora, le-a transmis ca „sunt iubiti” si sa „nu uite niciodata aceasta zi”.

Au mai ramas mai putin de doua saptamani din presedintia lui Donald Trump, care urmeaza sa se incheie in dupa-amiaza zilei de 20 ianuarie, moment in care Joe Biden si Kamala Harris vor depune juramantul pentru mandatele de presedinte, respectiv vicepresedinte.

Joe Biden a castigat alegerile din 3 noiembrie cu 306 de voturi in Colegiul Electoral si peste 81 milioane de voturi in votul popular, depasindu-l pe rivalul sau cu peste 7 milioane de voturi.

Sursa: