Coreea de Nord a raportat joi izbucnirea unui focar al unei boli intestinale neidentificate intr-o regiune agricola, o presiune suplimentara asupra acestui stat izolat, care se confrunta cu o penurie alimentara cronica si cu un val de infectari COVID-19, informeaza Reuters.
Liderul Kim Jong Un a trimis miercuri medicamente in orasul-port Haeju din vestul tarii pentru a veni in sprijinul pacientilor care sufera din cauza acestei '„epidemii acute enterice” (termenul „enteric” se refera la tractul intestinal), a precizat agentia de stiri KCNA fara sa precizeze numarul persoanelor afectate sau sa identifice boala.
„(Kim) a subliniat nevoia de a controla epidemia cat de curand posibil adoptand masuri adecvate pentru a carantina cazurile suspecte astfel incat sa-i limiteze complet transmiterea si de a confirma cazurile prin examinare epidemiologica si teste stiintifice”, a precizat KCNA, conform Agerpres.
Un oficial din cadrul Ministerului Reunificarii din Coreea de Sud care se ocupa de afacerile inter-coreene a spus ca guvernul monitorizeaza focarul, care ar putea fi de holera sau febra tifoida.
Focarul epidemic a aparut cand deja Coreea de Nord se confrunta cu un prim val de infectari cu COVID-19. Statul a declarat stare de urgenta luna trecuta pe fundalul temerilor legate de lipsa vaccinurilor si a produselor medicale.
Agentia de spionaj din Coreea de Sud a precizat ca boli care se raspandesc pe calea apei, cum ar fi febra tifoida, erau deja larg raspandite in Coreea de Nord inainte de anuntarea epidemiei de coronavirus.
„Bolile intestinale cum ar fi febra tifoida si shigeloza nu sunt deosebit de noi in Coreea de Nord, dar ce este cu adevarat problematic este aparitia acestora intr-un moment cand tara se lupta deja cu COVID-19”, a spus profesorul Shin Young-jeon, de la Facultate de Medicina a Universitatii Hanyang din Seul.
Focarul bolii, localizat in cea mai importanta regiune agricola din Coreea de Nord
Coreea de Sud este dispusa sa colaboreze cu cea de Nord pentru a stavili epidemia, dar autoritatile de la Phenian nu au raspuns la niciuna dintre ofertele de dialog, inclusiv o propunere anterioara a Seulului de a oferi vaccinuri anti-COVID-19, a spus un alt oficial din cadrul Ministerului Reunificarii.
Provincia South Hwanghae, unde este localizat Haeju, este cea mai importanta regiune agricola din Coreea de Nord, ceea ce starneste temeri referitoare la un posibil impact asupra penuriei alimentare care afecteaza tara.
Desi posibilitatea raspandirii infectiei prin recolte pare redusa, autoritatile vor dezinfecta sursele de apa intrucat exista probabilitatea ca boala sa se transmita pe calea apei, a spus Eom Joong-sik, un expert in boli infectioase din cadrul Gil Medical Center al Universitatii Gachon.
Phenianul a anuntat zilnic numarul pacientilor cu febra fara sa specifice ca au COVID-19, cel mai probabil din cauza unei lipse a kiturilor pentru testare. Expertii suspecteaza totodata subraportarea numarului pacientilor in presa controlata de stat.
Coreea de Nord a raportat joi alte 26.010 de persoane care prezinta simptome de febra, numarul total al pacientilor „cu febra” inregistrat pe teritoriul tarii de la sfarsitul lui aprilie ajungand la aproape 4,56 milioane. Bilantul deceselor asociate focarului este de 73.


