Preşedinţia de la Seul a comunicat vineri că analizează opţiuni pentru o desfăşurare militară sud-coreeană în jurul Strâmtorii Ormuz, alături de SUA, subliniind însă că deocamdată nu s-a luat nicio decizie în acest sens.

Preşedintele american Donald Trump şi-a exprimat luna trecută în media sociale frustrarea faţă de refuzul sud-coreenilor de a se implica în războiul împotriva Iranului şi a ordonat reducerea amplorii unor exerciţii militare comune ale Statelor Unite cu Coreea de Sud. 

După ce presa sud-coreeană a afirmat vineri că guvernul ia în considerare o desfăşurare de forţe în sprijinul navelor militare americane din Orientul Mijlociu, un oficial din cadrul preşedinţiei a declarat că „am comunicat că vom efectua o analiză conform procedurilor legale naţionale, luând în considerare poziţia de securitate a Peninsulei Coreene” şi a adăugat că „nu s-a decis nimic, dar vom continua să analizăm”, potrivit Kyodo, preluată de Agerpres. 

El a declarat că angajamentele repetate ale guvernului privind „contribuţii substanţiale” acoperă şi operaţiunile militare, dar a atras atenţia că există „diverse opţiuni”, mergând de la roluri de luptă până la unele necombatante, cum ar fi cele de căutare. 

Desfăşurarea forţelor militare sud-coreene în afara ţării necesită o decizie a Consiliului de Securitate Naţională şi aprobarea de către parlamentului unicameral de la Seul. Presa sud-coreeană a afirmat că guvernul ar putea solicita consimţământul legislativului chiar luna aceasta, scrie digi24.ro.