Aeroportul Ciampino din Roma, care opereaza in principal zborurile low cost, va fi inchis incepand de vineri ca urmare a epidemiei de coronavirus, in timp ce aeroportul Fiumicino, dedicat mai ales zborurilor internationale, isi va reduce activitatea de marti,17 martie, potrivit societatii Aeroporti di Roma (ADR), citata joi de AFP si EFE.

"Decizia a fost necesara din cauza multiplelor anulari de zboruri dinspre si inspre Italia anuntate de multe companii aeriene care opereaza de obicei cele doua aeroporturi ale capitalei", se arata intr-o nota publicata de ADR.

Terminalele de pasageri ale aeroporturilor Fiumicino si Ciampino "vor fi din nou operationale cand va fi depasita actuala faza de urgenta", se mai precizeaza in comunicat.

In 2019, aeroporturile din Roma au fost tranzitate in total de 49,9 milioane de pasageri si au fost utilizate de aproape o suta de companii aeriene, deservind 240 de destinatii din intreaga lume.

Noul coronavirus a provocat in Italia 827 de morti, in timp ce numarul contagierilor se cifreaza la 12.462, potrivit datelor Protectiei Civile.

Guvernul italian a decretat luni restrictionarea, pana la 3 aprilie, a deplasarilor in intreaga tara si a interzis temporar adunarile publice si evenimentele sportive.