Exista temeri, in Grecia, ca un nou focar de coronavirus ar putea aparea pe insula Lesbos, unde a fost confirmat un prim caz de infectare, noteaza The Guardian. Acolo se afla foarte multe persoane vulnerabile - refugiati care traiesc in conditii precare.

20.000 de refugiati se afla pe insula Lesbos, iar aproape jumatate dintre acestia sunt minori. Tabara Moria e supraaglomerata, corturile sunt intinse si in afara gardurilor care o delimiteaza, nu exista medicamente si obiecte de uz sanitar, iar conditiile mizere in care traiesc ii fac pe migranti extrem de vulnerabili la boli, in contextul in care Organizatia Mondiala a Sanatatii a declarat pandemie de coronaviroza, iar pe insula a fost confirmat primul caz de infectare.

Iar in ultimele zile, tensiunile dintre localnici si migranti s-au intensificat. O parte a taberei, inclusiv depozitul de mancare si scoala pentru copiii refugiatilor, au fost incendiate, iar medicii voluntari au fost atacati de greci si pusi pe fuga.

Ca urmare, servicii vitale, precum cele asigurate de organizatie Medici fara Frontiere, au fost sistate, iar oamenii sunt in mare parte pe cont propriu.

"Moria e iadul pe pamant", spune o refugiata care a ajuns recent pe insula Iar Mie Terkelsen, sefa asistentelor de la Medici fara Frontiere de pe Insula Lesbos, confirma situatia de cosmar: "E a doua oara cand vin aici si am constatat ca situatia s-a inrautatit mult. Ultimii ajunsi in tabara nu mai beneficiaza nici macar de corturi. Am gasit un baiat de 13 ani cu pneumonie dormind sub cerul liber. Oamenii sunt plini de raie si de paduchi si intr-o stare de sanatate care se deterioreaza pe zi ce trece."

Un medic voluntar in tabara Moria a declarat pentru The Guardian ca se teme ca acolo ar putea izbucni o epidemie de Covid-19, in conditiile in care refugiatii au deja boli respiratorii netratate si sunt intr-o stare de sanatate precara.

"Sunt un doctor cu experienta, am vazut multe la viata mea, insa cazurile pe care le-am intalnit in Lesbos m-au facut sa plang. Oameni bolnavi care stau in corturi, intr-o tabara supaaglomerata. Nu au apa, asteapta cate 3 ore in frig sa primeasca un blid de mancare, le sangereaza gingiile si nu primesc medicamente si vitamine. Febra spaniola exact in locuri ca acesta a izbucnit, in aglomerari unde oamenii cu infectii bacteriene si virale nu erau tratati si au dat boala de la unul la altul", spune Dr. Hana Pospisilova.

Sursa: