Lista cu statele africane afectate de noul coronavirus continua sa creasca, dupa ce pe continentul african saptamani la rand nu au fost cazuri de infectare. Acum, boala incepe sa se raspandeasca pe continent si cel putin 21 de state au inregistrat cazuri. Expertii sunt ingrijorati stiuta fiind precaritatea sistemelor medicale din Africa.
Namibia, Rwanda si Eswatini, fostul Swaziland, sunt cele din urma state care au anuntat primele cazuri de Covid-19, relateaza sambata agentia dpa, preluata de Agerpres.
In Eswatini, ministrul sanatatii a declarat ca persoana infectata are varsta de 33 de ani si s-a intors recent dintr-o calatorie de afaceri in Statele Unite.
In Namibia, este vorba de un cuplu de cetateni spanioli care a fost testat pozitiv la coronavirus.
Un cetatean indian din Mumbai este primul caz inregistrat in Rwanda, a declarat ministrul sanatatii din aceasta tara, Daniel Ngamije.
De asemenea, numarul de cazuri confirmate in Africa de Sud a crescut cu 14 dintr-un total de 38. Un transportor militar tocmai a evacuat 122 de cetateni sud-africani din regiunea chineza Wuhan.
Kenya, Etiopia, Sudan si Guineea au confirmat si ele, vineri, primele cazuri de imbolnaviri de Covid-19.
Au mai fost raportate cazuri in Maroc, Tunisia, Egipt, Algeria, Senegal, Togo, Camerun, Burkina Faso, Republica Democrata Congo, Nigeria, Coasta de Fildes, Gabon, Ghana.
Tarile africane au raportat deocamdata putine cazuri, sub 10 in majoritatea lor. Majoritatea cazurilor raportate in tari africane au fost straini sau localnici care se intorceau din calatorii in strainatate.
Pana recent, Africa a fost ocolita de raspandirea rapida a noului coronavirus care a infectat cel putin 156.000 de oameni si a ucis peste 5.800 la nivel mondial.
Expertii avertizeaza insa asupra starii precare a sistemelor de sanatate din multe tari africane, ceea ce inseamna ca spitalele si clinicile ar putea fi depasite usor de situatie in cazul unei cresteri a numarului de infectii cu coronavirus.
Egiptul inchide scolile pentru doua saptamani
Egiptul a anuntat sambata ca va inchide scolile si universitatile timp de doua saptamani pentru a preveni raspandirea coronavirusului, pe masura ce numarul cazurilor creste. In aceasta tara, numarul imbolnavirilor a ajuns sambata la 110 si s-au inregistrat si doua decese, informeaza Reuters, preluata de Agerpres.
Masura a fost anuntata de premierul Mostafa Madbouly intr-o conferinta de presa.
Suspendarea cursurilor incepand de duminica urmeaza altor decizii anuntate anterior, intre care anularea adunarilor mari de persoane, restrictii privind timpul alocat rugaciunilor in masa si suspendarea meciurilor din liga locala de fotbal timp de doua saptamani.
Egiptul a luat, de asemenea, masuri menite sa-i reasigure pe turisti ca este sigur sa viziteze tara, dupa ce unii pasageri au contractat coronavirusul pe o nava de croaziera pe Nil.
Sute de turisti si lucratori din turism au fost testati, iar facilitati hoteliere si nave de croaziera din Luxor si Aswan au fost igienizate.
Presedintele Abdel Fattah al-Sisi a cerut fonduri echivaland cu 100 de miliarde de euro pentru finantarea unui plan de stat „cuprinzator” pentru combaterea epidemiei, a anuntat Presedintia, fara a oferi detalii despre sursa finantarii.
Ministerul Sanatatii din Egipt a declarat sambata seara ca tara a inregistrat 17 noi cazuri de infectie cu noul virus, urcand bilantul total la 110 imbolnaviri.
Sursa: digi24.ro


