Coronavirus in lume, LIVE UPDATE 1 mai. Mai mult de 1 milion de persoane diagnosticate cu Covid-19 au fost declarate vindecate, de la inceputul pandemiei si pana in prezent, potrivit datelor Johns Hopkins University.


Danemarca si Cehia sunt printre primele tari care au relaxat masurile de distantare sociala.

Dupa ridicarea restrictiilor, nu a crescut numarul de imbolnaviri cu COVID-19. Asa ca, incepand din 11 mai, Cehia va redeschide si salile de teatru si cinema, dar si bisericile.

Pentru rusi, in schimb, nu se vede luminita de la capatul tunelului.

In SUA, confruntat cu aproape 65 de mii de decese si cifre dezastruoase in economie, Donald Trump a lansat noi sageti catre China si Organizatia Mondiala a Sanatatii. Ca sa pedepseasca Beijingul pentru pandemie, administratia americana pregateste sanctiuni economice, inclusiv prin taxe vamale.

Coronavirus in lume, LIVE UPDATE 1 mai

UPDATE 21:33 Peste 27.000 de decese in Marea Britanie. Obiectivul de 100.000 de teste pe zi a fost atins

Regatul Unit a inregistrat vineri 739 de decese, o crestere in raport cu ziua precedenta, bilantul total al victimelor fiind de 27.510 in a doua cea mai afectata tara din Europa, a anuntat ministrul Sanatatii, Matt Hancock, potrivit AFP.

Guvernul precizeaza ca a depasit obiectivul de a efectua 100.000 de teste pe zi, punct important al strategiei de lupta contra virusului, potrivit News.ro.

Matt Hancock a afirmat ca 177.454 de persoane au fost testate si diagnosticate pozitiv pentru coronavirus, o crestere cu 6.201 in comparatie cu joi. Dintre acestea, 15.111 sunt internate in spital, a precizat Hancock.

UPDATE 20:25 Italia: A scazut numarul persoanelor internate si al celor diagnosticate

Protectia Civila din Italia a anuntat o scadere a numarului persoanelor internate, un numar mai mic sau cel putin egal al celor aflati in izolare la domiciliu, o crestere de 2.000 de vindecati si o scadere a numarului celor diagnosticati cu Covid-19 de cateva sute, scrie La Repubblica.

Si numarul deceselor este in scadere in ultimele 24 de ore, 269, fata de joi - 285.

Datele noului buletin al protectiei Civile arata o scadere a persoanelor spitalizate. La Terapie intensiva se aflau vineri 1.578 de persoane, cu 116 mai putine fata de joi. Inca sunt in spital cu simptome 17.569 de persoane, cu 580 mai putine fata de ziua precedenta. In izolare, la domiciliu, se afla 81.796 persone (plus 88 in comparatie cu joi), potrivit News.ro.

In ultimele 24 de ore au murit 269 de oameni (joi au fost 285 de victime), totalul deceselor fiind de 28.236.

Persoane vindecate sunt 78.249, o crestere in 24 de ore de 2.304, joi fiind declarate vindecate 4.693 de persoane.

Noile cazuri depistate in ultimele 24 de ore au fost 1.965 (joi au fost diagnosticate 1.872 de persoane).

Vineri au fost efectuate 74.208 de teste, in comparatie cu joi - 68.456.

Numarul total de persoane care au contratat virusul de la inceputul epidemiei in Italia este de 207.428.

UPDATE 13:00 Germania redeschide locurile de joaca si bisericile

Germania redeschide - incepand de luni - locurile de joaca, muzeele si bisericile si urmeaza sa ia o hotarare, in zilele urmatoare, cu privire la scoli si anumite evenimente sportive, in cadrul unui plan de iesire treptata din izolarea impusa in lupta impotriva noului coronavirus.

Aceste masuri au fost anuntate la finalul unei reuniuni pe tema ridicarii restrictiilor impuse in vederea opririi raspandirii noului coronavirus, joi, a cancelarului Angela Merkel cu ministrii-presedinti ai celor 16 landuri germane, potrivit News.ro.

Angela Merkel a avertizat cu privire la riscul unei reintensificari a covid-19 si i-a indemnat pe germani sa ramana atenti si sa continue sa respecte masurile de distantare sociala - prelungite cu o saptamana pana la 10 mai.

”Este necesar sa actionam in vederea unei reduceri si mai mari a numarului infectiilor”, a subliniat Merkel.

”In cazul in care curba infectiilor incepe sa creasca, va trebui sa avem un sistem de alerta care sa ne informeze inainte, pentru a fi in msura sa actionam”, a spus ea.

Numarul contaminarilor cu noul coronavirus in Germania a crescut joi la 159.119, iar al mortilor la 6.288, potrivit Institutului de boli infectioase Robert Koch.

Germania inregistreaza mai putine morti decat alte tari din Europa de Vest, precum Italia, Regatul Unit, Spania si Franta.

UPDATE 10:20 Peste un milion de persoane diagnosticate cu Covid-19 au fost declarate vindicate

Mai mult de 1 milion de persoane diagnosticate cu Covid-19 au fost declarate vindecate, de la inceputul pandemiei si pana in prezent, potrivit datelor Johns Hopkins University.

Numarul total al cazurilor de Covid-19 inregistrate in lume a depasit vineri 3,25 de milioane.

Cercetatorii si analistii universitatii americane au anuntat ca, in total, de la inceputul pandemiei, mai mult de 1,01 milioane de oameni au fost declarati vindecati.

Bilantul deceselor a depasit 233.300.

Premierul rus, depistat cu Covid-19

Rusia a depasit ieri pragul de 100.000 de cazuri de COVID-19, in timp ce bilantul victimelor a trecut de 1.000. Oficialii rusi au anuntat si un numar record de pacienti noi intr-o singura zi - aproape 7.100.

Printre ei, chiar premierul Mihail Misustin, care l-a informat pe presedintele Putin despre starea sa in timpul unei sedinte a guvernului.

Vladimir Putin, presedinte Rusia: “Draga Mihail Vladimirovici, ceea ce ti s-a intamplat tie se poate intampla oricui, am spus mereu asta”.

Mikhail Misustin, prim ministru Rusia: “Fac apel la cetatenii nostri sa trateze infectia cu noul coronavirus si epidemia cat mai serios cu putinta. Vine vacanta de 1 Mai, va cer sa stati acasa si sa respectati toate restrictiile”.

Numarul infectiilor ar putea fi mai mare in Rusia, pentru ca putini sunt testati si multi bolnavi sunt asimptomatici. Spitalele incearca sa faca fata numarului mare de pacienti. Alexei, de exemplu, a fost internat impreuna cu sotia, care a reusit sa se vindece mai repede.

Alexei, pacient: “Sotia mea este acasa si eu sunt inca aici. Am avut 40% din plamani afectati. Multumesc doctorilor, cu ajutorul lor sunt acum bine”. 

Germania va lua primele masuri de ridicare a restrictiilor

In Germania, guvernul federal a anuntat ca va lua primele masuri de ridicare a restrictiilor: vor fi deschise locurile de joaca, muzeele, galeriile de arta si gradinile zoologice, dar si lacasele de cult, in anumite conditii si cu respectarea regulilor de distantare sociala.

Institutul de epidemiologie Robert Koch a transmis ca rata infectiilor noi a scazut, dar, la fel ca in alte parti, spitalele in care sunt tratati bolnavii care sufera de COVID raman principalul camp de batalie cu noul coronavirus.

Daniel Heidenkummer, medic: ”In timpul tratamentului am observat ca boala provocata de coronavirus este foarte diversa, are multe fete si nu exista un tratament uniform pentru ea”.

Pentru medici si celelalte cadre medicale, presiunea este imensa.

Daniel Heidenkummer: “Problema e cu siguranta stresul, care nu se incheie odata cu iesirea din garda a cadrelor medicale, cu siguranta mare parte din problemele care apar zilnic in tratarea coronavirusului sunt luate acasa de angajati”.

Bosnia Hertegovina a inregistrat un varf de noi cazuri

In Bosnia Hertegovina s-a inregistrat in ultimele zile un varf de noi cazuri provocate de virus. Autoritatile spun ca localnicii nu au respectat carantina, mai ales in timpul Pastelui, cand mai multe biserici au ramas deschise.

Pedja Kovacevic, medic spitalul Banja Luka: “E important sa subliniem ca adunarile de Pastele Ortodox pe care le-am vazut cu totii au fost cauza acestei cresteri dramatice a cazurilor de infectie cu noul coronavirus. Faptul ca am inregistrat cel mai mare numar de infectii noi si spitalizari in a noua saptamana de la inceputul epidemiei arata ca oamenii nu au respectat regulile de distantare sociala”.

Continua cursa pentru descoperirea unui vaccin 

Intre timp, continua cursa pentru descoperirea unui vaccin viabil. Universitatea Oxford a testat deja pe sute de oameni un vaccin experimental si asteapta primele rezultate la inceputul lunii iunie.

Andrew Pollard, Universitatea Oxford: “Ceea ce speram sa obtinem cu acest vaccin e sa cream reactii imune mult mai bune, astfel incat sa obtinem o protectie pe termen lung. Nu suntem intr-o cursa cu alti producatori de vaccinuri. Avem nevoie nu de un singur vaccin care sa functioneze, ci de cat mai multe vaccinuri eficiente”.

Pe frontul economic, vestile sunt tot mai alarmante. Germania se asteapta la cea mai mare recesiune de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.

Hubertus Heil, ministrul Muncii: “Nivelul somajului va creste de la 5,1 procente in aceasta luna pana la 5,8 procente. In orice caz, somajul in Germania ar fi fost mult mai ridicat daca nu am fi avut acest instrument eficient, care este munca pe termen scurt”.

PIB-ul Frantei s-a contractat cu 5,8 procente in primul trimestru al anului din cauza opririi activitatii. Este cea mai mare scadere din istoria evaluarilor trimestriale, initiate in 1949. Pentru comparatie, la inceputul crizei financiare din 2008, reculul a fost de 1,6%.

Guntram Wolff, economist: “Adevaratul pericol este ca nu e nevoie doar de sustinerea oamenilor temporar, pe durata unui somaj pe termen scurt. O parte dintre ei vor ramane fara slujbe pe termen lung din cauza scaderii cererii de produse si servicii”.

Oamenii sunt gata de orice sacrificii pentru a-si relua activitatea.

Christian Etchebest, patron restaurant: “Sunt gata sa iau toate masurile cerute pentru redeschiderea restaurantelor. Vreau sa muncesc, vreau sa ne reluam vietile. As face orice ca sa-mi resuscitez restaurantul. Sunt constient ca afacerea va scadea la jumatate. Toti trebuie sa ne adaptam”.

In aceste vremuri grele, apar si povesti care inspira. Veteranul britanic Tom Moore a strans donatii de peste 30 de milioane de lire sterline pentru Serviciul public de sanatate. Asta dupa ce a parcurs 100 de ture in gradina, sprijinidu-se in cadrul de mers, inainte de a implini 100 de ani de viata. De ziua lui, capitanul in retragere a fost medaliat si avansat la gradul onorific de colonel. 140.000 de britanici i-au trimis felicitari si multumiri, printre ei si premierul britanic Boris Johnson.

Boris Johnson, premierul britanic: “Capitane Tom, stiu ca vorbesc in numele intregii tari cand iti urez o zi aniversare fericita la implinirea a 100 de ani! Eforturile tale eroice au ridicat moralul intregii natiuni”.

La cateva ore dupa mesajul premierului britanic, casa veteranului a fost survolata de doua avioane Spitfire din al doilea Razboi Mondial, in semn de recunoastere pentru eforturile sale.