Coronavirus in lume, LIVE UPDATE 23 martie. La nivel mondial, numarul deceselor provocate de noul virus a depasit 14.000. In plus, sunt peste 330.000 cazuri de infectare confirmate.

Italia ramane in alerta maxima. Numarul persoanelor decedate a trecut de 5.400. Pentru ca situatia este dramatica, autoritatile anunta noi si noi masuri pentru a limita extinderea pandemiei.

La randul ei, Spania numara peste 28 de mii de imbolnaviri si mult mai dureros, 1.756 de persoane decedate.

Coronavirus in lume, LIVE UPDATE 23 martie:

394 in ultimele 24 de ore. Printre cei infectati cu COVID-19 este si celebrul tenor spaniol Placido Domingo. El a facut anuntul pe o retea de socializare, a spus ca este in izolare si se simte bine.

Si cancelarul german Angela Merkel a ales sa se izoleze dupa ce un medic care i-a facut vineri un vaccin a fost testat pozitiv.

Deocamdata, pe principalul front al Europei impotriva pandemiei, batalia este pierduta. Spitalele din nordul Italiei sunt strivite sub povara pacientilor. Salile de operatie s-au transformat acum in unitati de terapie intensiva.

In afara de penuria de paturi si ventilatoare, exista si problema imbolnavirii medicilor. Un doctor a avut o singura zi libera in ultimele 6 saptamani. Convingerea lui este ca doar izolarea stricta e singura speranta a lumii.

Angelo Pan doctor la Cremona Hospital: ″Nu putem castiga aceasta batalie daca oamenii continua sa se intalneasca, sa iasa in restaurante, baruri, magazine. Infectia va continua sa se raspandeasca si situatia va fi tot mai grea.″⁣

Intr-un spital din Lombardia, medicii au incercat sa-i imbarbateze pe bolnavi, punandu-le imnul national.

In tot acest timp, pe strazile din peninsula continua controalele riguroase ale politiei. Masinile sunt trase pe dreapta, iar soferilor li se cere sa faca dovada iesirii in trafic.

La randul sau, premierul italian a anuntat o noua serie de masuri menite sa salveze ce se mai poate salva, in provincia Lombardia. Oficialul a spus ca toate fabricile care nu produc bunuri esentiale vor fi inchise.

Raman deschise supermarketurile, farmaciile, bancile, oficiile postale. De asemenea, nu se opresc serviciile legate de transport public si de distribuire a alimentelor si a altor produse esentiale.

SUA, printre tarile grav afectate

Orasul care nu doarme niciodata, New York, este aproape paralizat. In intreg statul sunt peste 4.500 de cazuri de infectare, cele mai multe de la nivel federal.

Virusul a ucis cel putin 15 locuitori ai metropolei, iar oamenii invata sa se adapteze noilor conditii. Pe plan national, COVID-19 se raspandeste cu o viteza care i-a luat prin surprindere pe oficiali.

Bilantul total indica mai mult de 400 de persoane decedate si peste 32 de mii infectate.

COVID-19 isi continua raspandirea in Statele Unite intr-un mod agresiv, in special in marile orase. Numarul cazurilor de imbolnavire a crescut rapid, la fel si cel al deceselor la nivel federal.

Intre timp, in pofida criticilor insistente cu privire la lipsa unei testari agresive, responsabilii din sanatate par sa fi relaxat si mai mult strategia. Nu neaparat din convingere, ci de nevoie. Celebrul doctor Anthony Fauci, cel care coordoneaza strategia medicala americana, vine cu o noua teorie.

In New York si Los Angeles, oficialii din sanatate le recomanda medicilor sa evite pe cat posibil testarea, cu exceptia cazurilor in care rezultatul ar schimba semnificativ tratamentul.

Presedintele Donald Trump, a carui familie are afaceri in domeniul hotelurilor, are un discurs oficial de compasiune fata de angajatii din America, relateaza CNN. Potrivit Uniunii hotelierilor din Statele Unite, Hotelul Trump din Washington a trimis acasa 160 dintre cei 174 de angajati, Iar rata de ocupare a hotelurilor sale este de 5%. CNN a precizat ca Organizatia Trump a refuzat sa comenteze informatia.

Pe de alta parte, doua tinere din New York au avut o ceremonie de cununie iesita din comun. Pentru ca ofiterul starii civile era izolat la domiciliu, ceremonia s-a desfasurat in strada, iar oficialul a strigat de la geamul sau, de la etajul 4, formula de casatorie. Raspunsul a venit de jos.

Sursa: