Bilantul epidemiei provocate de noul coronavirus a depasit miercuri 1.100 de morti, in contextul in care Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a declarat ca se teme de o "amenintare foarte grava" pentru planeta, chiar daca numarul zilnic de infectari noi scade, informeaza AFP.

Pana in prezent, 99,9% din decesele inregistrate in lume au fost identificate in China continentala, unde maladia a aparut in luna decembrie in orasul Wuhan (centru).

Virusul, denumit acum oficial de catre OMS "Covid-19" - nu "2019-nCoV", numele adoptat provizoriu - a facut pana in prezent 1.113 de morti si a infectat 44.653 de persoane in China continentala, potrivit autoritatilor sanitare chineze.

Cu toate acestea, numarul de cazuri noi raportate zilnic a scazut miercuri (2.015), comparativ cu marti (2.478) si luni (3.062), potrivit Comisiei Nationale pentru Sanatate.

De asemenea, si numarul de decese noi (97) a inregistrat primul declin zilnic din 2 februarie, dupa ce Beijingul raportase 108 morti cu o zi inainte.

Zhong Nanshan, un cunoscut om de stiinta chinez, considerat un veteran al luptei impotriva virusului SRAS in aceasta tara (2002-2003), a estimat ca epidemia ar trebui sa cunoasca un varf "pana la jumatatea sau la sfarsitul lunii februarie".

In afara Chinei continentale, virusul a dus pana acum la moartea a doar doua persoane, una din Filipine si una din Hong Kong, in ambele cazuri fiind vorba de cetateni chinezi.

In Japonia, situatia s-a agravat la bordul navei de croaziera Diamond Princess, aflata in carantina langa Yokohama (est), in contextul 174 de persoane sunt in prezent infectate. Treizeci si noua de cazuri noi - dintre care cel al unui responsabil pentru operatiunile de carantina - au fost anuntate miercuri.

"In acest stadiu, printre persoanele (evacuate de pe pachebot si) internate, patru sunt in stare grava, sub asistenta respiratorie sau terapie intensiva", a precizat ministrul japonez al Sanatatii, Katsunobu Kato.

Coronavirusul este un motiv de ingrijorare si in Uniunea Europeana (UE), unde au fost raportate mai multe cazuri in Germania (16), Franta (11) si Italia (3). Ministrii europeni ai Sanatatii se vor intalni joi la Bruxelles pentru a discuta acest subiect.

Cazul unui britanic infectat cu coronavirus a primit o atentie deosebita in ultimele zile: fara sa fi pus vreodata piciorul in China, acesta a contractat Covid-19 in Singapore si l-a transmis mai multor compatrioti in timpul unei sederi in Franta.

Barbatul, care a sustinut marti ca s-a "recuperat in totalitate", a transmis virusul altor 11 persoane - cinci spitalizate in Franta, cinci in Marea Britanie si una pe insula spaniola Mallorca.

Sursa: