La nivel global, 3,5 milioane de persoane au fost infectate cu noul virus, iar pandemia a ucis peste 250.000 de oameni, dintre care 70.000 doar in Statele Unite.
Peste Ocean, in timp ce tot mai multi americani cer in strada ridicarea restrictiilor, statele care au fost cel mai greu lovite se pregatesc deja pentru un al doilea val.
Un institut medical universitar a estimat ca, in conditiile relaxarii restrictiilor, numarul deceselor va creste la aproape 140.000 pana la inceputul lunii august.
Peste jumatate dintre statele americane au luat deja masuri de relaxare a distantarii sociale. In unele parti ale Americii, oamenii pot iesi in parc sau la plaja, in altele si-au reluat activitatea restaurantele si magazinele - chiar daca la o capacitate redusa. Pentru presedintele Trump e o veste buna.
Donald Trump, presedintele SUA: „Parcurile se redeschid, plajele se redeschid. La un moment dat, trebuie sa ne redeschidem tara. Iar oamenii vor fi in siguranta. Am invatat multe. Am invatat despre aceasta teribila infectie, dar nu avem de ales, nu putem ramane inchisi”.
Iar multi dintre americani ii dau dreptate liderului de la Casa Alba, numai ca unii guvernatori cred ca e prea devreme.
Larry Hogan, guvernator Maryland: „Din pacate, exista presiunea de a ridica restrictiile intr-un mod nesigur si suntem foarte ingrijorati din cauza asta”.
Specialistii medicali avertizeaza ca lucrurile ar putea scapa de sub control. Un model predictiv elaborat de Institutul de Sanatate de la Universitatea din Washington preconizeaza ca numarul deceselor va urca la 134.000 pana la inceputul lunii august - dublu fata de estimarile oficiale de acum o saptamana. De vina pentru crestere, spun cercetatorii, ar fi tocmai relaxarea distantei sociale.
Dr. Leana Wen, Baltimore: „Nu e ca si cand azi iesi din casa si maine observi o crestere a numarului de cazuri. Pentru ca e un decalaj intre momentul in care te infectezi si cel in care apar simptomele si un alt decalaj pana cand oamenii se imbolnavesc grav sau mor. Cred ca asta e problema”.
America se redeschide in interior, dar pe plan extern se tine la distanta de initiativele globale. La un summit organizat prin teleconferinta de Uniunea Europeana, zeci de lideri mondiali, organizatii si banci au promis ca vor dona peste 7 miliarde de euro pentru finantarea gasirii unui vaccin cat mai rapid. Statele Unite au absentat.
Emmanuel Macron, presedintele Frantei: „Sunt increzator ca Statele Unite ni se vor alatura. Astazi sunt, intr-adevar, pe margine. Dar asta nu ne compromite si nu incetineste initiativa noastra. Dar ne continuam dialogul”.
Pe de alta parte, efectele pandemiei incep sa se vada si in magazinele americane. Terry Quam are o ferma de vite angus in Wisconsin si reprezinta prima veriga in lantul de aprovizionare.
Terry Quam: „Nu exista manual despre criza asta. Nimeni nu stie cand vor reveni lucrurile la normal, cand vor iesi din nou oamenii sa manance la restaurant”.
La nivelul urmator sunt abatoarele si fabricile de procesare a carnii. Mii de angajati s-au infectat cu coronavirus, fiind scosi din productie. Iar cei ramasi la lucru se plang ca muncesc inuman de mult, in conditii precare de securitate sanitara.
Criza se resimte si in veriga a treia: lanturi de distributie si magazine. Retelele Costco si Kroger au rationalizat carnea. Fiecare client are voie sa cumpere cel mult trei produse.
In America de Sud, mai ales in Brazilia, situatia ramane in continuare foarte tensionata. Numarul mortilor creste, localnicii nu respecta distantarea sociala, iar autoritatile iau masuri ca sa-i forteze sa stea acasa. In Sao Paulo, strazile principale au fost inchise traficului, iar mastile au devenit obligatorii. Cam tarziu, spune un sofer de autobuz.
Jair da Silva, sofer de autobuz, 47 de ani: „E o masura buna (purtarea mastilor in transportul public, n.r.). Ar fi trebuit sa fie impusa mai devreme, dar guvernul face totul cu intarziere”.
La ultimul bilant, Brazilia avea peste 105.000 de cazuri de COVID-19 si aproximativ 7.300 de morti.


