Coronavirusul a paralizat turismul din Italia. Muzeele, hotelurile si arenele sportive, candva pline de oameni, acum sunt pustii. Pierderile financiare sunt colosale, anunta expertii economici.

Alison KOSIK, REPORTER CNN: "Ca sa punem lucrurile in perspectiva, pietele globale au pierdut peste 6 trilioane de dolari in aceasta saptamana. Cele mai afectate domenii sunt sectorul energetic - cu o scadere de 17 la suta, hotelurile si navele de croaziere - cu minus 22 de procente si transportul aerian - cu o pierdere de 19 la suta."

O bijuterie a Renasterii si unul dintre cele mai frumoase orase din lume, Florenta aduna anual in jur de 15 milioane de turisti. In ultimele zile, localitatea e mult mai linistita decat de obicei din cauza coronavirusului.

"Muzeele resimt deja impactul. La noi, de exemplu, este un minus de 7000 de vizitatori zilnic, comparativ cu sfarsitul lui februarie 2019."

Aceleasi peisaje sunt in Venetia, unde ajung in fiecare an cate aproximativ 35 de milioane de turisti. Acum, Piata San Marco, candva extrem de aglomerata, este practic pustie. Panica s-a raspandit mai repede ca virusul insusi, iar turismul care asigura 13 la suta din PIB-ul Italiei are de suferit.

"Rezervarile sunt in scadere in toata Italia. Cifrele primite de la hoteluri si alte structuri arata rate de anulare de 70-80-90 la suta, chiar si in zone care nu sunt supuse restrictiilor. Hotelurile sunt intr-o situatie extrem de dificila pentru ca trebuie sa intoarca sumele incasate."

Si sectorul de lux resimte impactul. Mai multe case de moda si producatori de bunuri de lux anunta anularea a peste 50 de procente din comenzile din China.