Turcia nu a invatat aproape nimic din lectiile cutremurelor trecute, normele in constructia cladirilor sunt mai mult ignorate decat respectate, iar tara isi continua dezvoltarea haotica, bazata chiar pe industria constructiilor, unde marile contracte publice sunt acordate frecvent acolitilor guvernului, scrie in Washington Post Asli Aydintasbas, jurnalista turca si cercetatoare la think-tank-ul american Brookings Institution, dupa seismul devastator care a lovit luni sud-estul Turciei, scrie libertatea.ro.
In 1999, un cutremur puternic de 7,6 grade a lovit vestul Turciei, cu efecte devastatoare: peste 17.000 de persoane au murit, iar alte 40.000 au fost ranite.
A fost un cataclism natural oribil, dar in scurt timp a devenit evident ca eroarea umana a fost un factor important, care a influentat proportiile tragediei, scrie jurnalista turca Asli Aydintasbas, in prezent cercetatoare la Brookings Institution, un think-tank cu sediul la Washington.
Motivul? Chiar daca Turcia se afla intr-o zona seismica bine cunoscuta, putine cladiri fusesera proiectate pentru a rezista cutremurelor.
Primul cutremur de luni, care a fost urmat de un al doilea seism de magnitudine aproape egala, a fost masiv dupa orice standard.
Prabusirea cladirilor situate direct deasupra faliei a fost probabil inevitabila. Cu toate acestea, in intreaga regiune au existat multe structuri care au rezistat, salvand vietile ocupantilor, in timp ce altele de alaturi s-au prabusit – ceea ce sugereaza ca practicile neglijente de constructie ar putea fi principala cauza a deceselor, observa Aydintasbas.
Este nevoie de timp pentru a intelege pe deplin masura in care erorile umane au contribuit la pierderea de vieti omenesti. Dar primele indicii ridica cu siguranta intrebari, adauga ea.
Un moment bun pentru schimbare
Cutremurul din 1999 a oferit lectii importante. In momentul respectiv, Turcia a aflat rapid ca nu cutremurul in sine, ci blocurile de beton fabricate de om au ucis oameni.
Vina a revenit antreprenorilor care au folosit materiale ieftine, oficialilor care nu au reusit sa aplice nici macar codurile de constructie relativ permisive din Turcia si, desigur, unui guvern care nu a reusit sa dezvolte o strategie nationala de raspuns la cutremure, scrie Aydintasbas.
Ironic este ca, tocmai din astfel de motive, cutremurul din 1999 a inspirat o imensa dorinta populara de reforma, de care a beneficiat in cele din urma Partidul Justitiei si Dezvoltarii (AKP) – gruparea actualului presedinte Recep Tayyip Erdogan.
Cand a ajuns la putere in 2002, AKP a fost axat pe reforme si pe dorinta de a construi legaturi mai stranse cu Uniunea Europeana. Fondurile UE au intrat in constructia de scoli si alte cladiri publice mai sigure, in conformitate cu codurile europene de constructie.
Cu toate acestea, scrie jurnalista, pe masura ce Erdogan si-a consolidat puterea (si pe masura ce visul european al Turciei a disparut), interesul guvernului de a respecta normele europene de siguranta s-a erodat.
Modelul de dezvoltare al lui Erdogan
In 2018, la aproape doua decenii de la cutremurul masiv din 1999, Turcia a adoptat, in sfarsit, mult-asteptata legislatie privind cutremurele. Dar aceste norme au fost mai mult incalcate decat respectate, spune jurnalista.
Erdogan a descris frecvent industria constructiilor ca fiind bijuteria coroanei economiei – incurajand o lipsa tacita de supraveghere. Iar marile contracte publice ale Turciei tind sa ajunga la aceiasi acoliti ai guvernului, scrie Aydintasbas.
Au existat si exista critici ai modelului de dezvoltare haotica al Turciei, iar unul dintre ei este Tayfun Kahraman, un planificator urban care a si participat activ la protestele din Gezi Park – parcul din Istanbul unde guvernul dorea sa construiasca un mall.
Kahraman a fost condamnat insa la 18 ani de inchisoare tocmai pentru aceste proteste. In conditiile in care cei mai buni si mai straluciti oameni ai Turciei sunt fie incarcerati, fie marginalizati, un spirit de mediocritate a patruns in guvernarea tarii, concluzioneaza Aydintasbas.
Dezastrul natural este doar un aspect al povestii, spune ea. Dependenta Turciei de cresterea economica generata de constructii, de clientelism si de dorinta de a ignora propriile standarde de constructie este celalalt aspect.
Iar poporul turc va avea tot dreptul sa ceara o investigatie amanuntita tocmai pentru a raspunde la aceasta intrebare, crede jurnalista.
O problema greu de rezolvat Ipoteza constructiilor defectuoase din Turcia nu este una noua.
Dupa seismul de luni, ea a fost sugerata si de Mark Quigley, profesor specializat in stiinta cutremurelor la Universitatea din Melbourne, intr-o analiza pentru publicatia The Conversation.
In ciuda unui risc seismic bine cunoscut, scrie acesta, regiunea are o infrastructura vulnerabila. Multe dintre cladirile prabusite par sa fi fost construite din beton, fara o armatura seismica adecvata, spune el.
Quigley explica, de asemenea, ca standardele de constructie seismica din regiune sugereaza ca aceste cladiri ar trebui sa poata rezista la cutremure puternice (cand solul accelereaza cu 30% pana la 40% fata de gravitatia normala) fara a ceda complet.
O parte dintre aceste cladiri au cedat insa luni – cand solul a accelerat cu 20% pana la 50% fata de gravitatia normala – ceea ce sugereaza ca ele nu au fost construite conform standardelor, scrie Quigley. Chiar daca autoritatile din Turcia stiu ca multe cladiri sunt nesigure in caz de cutremur, problema este inca dificil de rezolvat, admite specialistul.
Multe dintre cladiri sunt deja construite, iar modernizarea seismica poate fi costisitoare sau nu este considerata o prioritate, in comparatie cu alte provocari socio-economice, spune el.