Traficul aerian din Europa a fost deblocat, ce-i drept, doar partial. Aseara au fost reluate zborurile din Franta, Marea Britanie si Germania. Sute de oameni au ajuns deja la destinatie si au scapat de calvarul noptilor albe petrecute in aeroporturi.
Cosmarul oamenilor blocati in aeroporturi a luat sfarsit. Aseara, mai multe zboruri amanate de cateva zile pe aeroporturile europene au fost reluate. Mii de pasageri au ajuns la destinatie.
Totusi, cele mai bune vesti vin din Franta. Principalul aeroport international din Paris si-a reinceput activitatea. Insa, blocajul aerian de trei zile a costat compania Air France nu mai putin de 25 de milioane de euro. Aeroporturile engleze continua insa sa fie paralizate partial. Doar 30% dintre cursele de pe Heathrow au decolat în ultimele 24 de ore. Pasagerii dorm pe culoare de teama sa nu rateze zborurile. Ca si in zilele precedente, unii pasageri se folosesc de serviciile trenului Eurostar. Insa, din cauza zapezii, si acesta se lasa asteptat.


