O specie disparuta de veverita zburatoare gigant, care putea plana pana la 50 de metri prin aer, a fost descoperita recent in Rusia de oamenii de stiinta.
Mai multi dinti si fragmente osoase, vechi de 30.000 de ani, au fost gasite in timpul unei excavari in pestera Sukhaya, aflata la 144 de km de Vladivostok. Dinti apartinand aceleiasi specii de veverita zburatoare gigant au fost gasiti si in interiorul pesterii Tetyukhinskaya, din nordul regiunii Primorsky, potrivit Siberian Times.
Acestea sunt singurele locuri de pe glob unde au fost gasite ramasite ale acestei specii, spun cercetatorii.
″In ciuda cercetarilor desfasurate de vecinii din China, specialistii lor nu au gasit urme ale acestei specii. Inseamna ca ori nu au fost gasite inca, ori nu a trait in acea zona. In acest moment, veveritele zburatoare traiesc in mai multe zone izolate din sud-estul Asiei. Este posibil ca asa sa fi trait si in trecut, iar habitatulacestei specii sa fi fost limitat la regiunea Promorskiy”, a declarat profesorul Mikhail Tiunov.
Aceasta specie disparuta traia hranindu-se cu insecte, fructe si frunze, la fel ca urmasii sai din ziua de azi.
Echipa de cercetatori rusi care a facut descoperirea este de parere ca specia de veverite zburatoare gigant este o descoperire rara si importanta pentru lumea paleontologiei.

