Creste tensiunea intre Moscova si Praga. Cehia a cerut Rusiei retragerea majoritatii diplomatilor de la Praga pana la sfarsitul lunii mai. Ca reactie, Ministerul rus de Externe a solicitat o reducere a personalului ambasadei cehe, facand aluzie la disparitatea numarului de angajati locali.

Decizia anuntata de ministrul ceh de Externe impune ca Rusia sa aiba acelasi numar de trimisi ca si Republica Ceha la Moscova. Asta inseamna ca Rusia va trebui sa retraga 63 de diplomati si alti angajati din Praga pana la sfarsitul lunii mai. Asta dupa ce Cehia a expulzat 18 diplomati rusi pe care i-a identificat ca fiind ofiteri de informatii. 

De asemenea, autoritatile cehe au afirmat ca doi spioni rusi, acuzati de otravirea unui fost agent rus, la Londra, cu Noviciok, se afla in spatele exploziei produse in 2014 la un depozit ceh de armament. Rusia a negat acuzatiile si a ordonat plecarea a 20 de diplomati cehi, ca masura de retorsiune. In ultima saptamana, Moscova a dat afara si diplomati din Bulgaria, Polonia si Statele Unite, ca represalii pentru expulzarea propriului personal. Presedintele Vladimir Putin a avertizat puterile straine in discursul sau despre starea natiunii sa nu depaseasca ”liniile rosii” ale Rusiei, spunand ca Moscova le va face sa regrete.