Creste tensiunea intre UE si producatorii de vaccin anti-Covid. Acestia sunt avertizati sa respecte contractele. Presedintele Consiliului European spune ca nu va inceta sa puna presiune, iar Italia a anuntat ca-i va da in judecata pe cei de la Pfizer si AstraZeneca din cauza intarzierilor in livrarea de vaccinuri. 

Pfizer a redus saptamana trecuta numarul de doze livrate catre tarile Uniunii Europene, dar a promis ca va recupera incepand cu jumatatea lui februarie. Presedintele Consiliului European spune ca nu va inceta sa puna presiune pentru respectarea contractelor.

Charles MICHEL, PRESEDINTELE CONSILIULUI EUROPEAN: „Campania de vaccinare trebuie accelerata iar in acest sens contractele semnate de companiile farmaceutice trebuie sa fie respectate.”

Atat Pfizer cat si AstraZeneca au avertizat ca nu vor putea livra vaccinuri catre Uniunea Europeana asa cum a fost stabilit din cauza unor probleme de productie. Medicii, in special din Austria, critica Uniunea Europeana pentru intarzierea la comandarea medicamentelor.

Thomas SEKERS, SEFUL ASOCIATIEI MEDICILOR AUSTRIECI: ”Cred ca UE ar fi trebuit sa comande mai multe vaccinuri mai devreme, si le-am fi primit mai devreme. Dar acest lucru nu s-a intamplat si, prin urmare, acum trebuie sa traim in limita capacitatilor noastre. Am vorbit prin telefon cu seful Pfizer, despre conditiile acordului nostru. Potrivit acestuia, compania trebuie sa livreze 900 de mii de doze in Austria in primele trei luni si promite ca va indeplini acest acord."

Italia a anuntat ca va da in judecata Pfizer si AstraZeneca daca nu isi indeplinesc obligatiile in termeni si volume. Din cauza intarzierilor, tara ar putea primi 3,5 milioane de doze in primul trimestru in loc de 8 milioane. 

Luigi DI MAIO, MINISTRUL ITALIAN DE EXTERNE: ”Lucram pentru ca programul nostru de vaccinare sa nu se schimbe. In zilele urmatoare, prin intermediul ambasadorului nostru de la Bruxelles, vom activa toate canalele, astfel incat impreuna cu alte tari si Comisia Europeana sa facem tot ce este necesar pentru a ne asigura ca acesti domni isi indeplinesc contractele."

Pana acum Agentia Europena a Medicamentului a aprobat vaccinurile produse de Pfizer/ BioNTech si Moderna, iar serul dezvoltat de AstraZeneca impreuna cu Universitatea Oxford este asteptat sa primeasca unda verde pana la finalul acestei luni. Vaccinarea in masa impotriva coronavirusului a inceput in UE la sfarsitul lunii decembrie, iar pana acum au fost administrate peste 5 milioanede vaccinuri.