Masinile, televizoarele sau telefoanele s-ar putea scumpi in perioada urmatoare cu pana la 25%. China, care este cel mai mare exportator al lumii, este lovita de o criza energetica fara precedent. Mii de fabrici au oprit productia pentru ca energia electrica este rationalizata. In consecinta, componente vitale pentru industria auto sau IT nu mai sunt suficiente sau ajung cu mare greutate.
Cine planuia sa isi cumpere in viitor un laptop, un telefon de ultima generatie sau o masina ar fi bine sa faca achizitia cat mai curand. Criza de energie din China urmeaza sa aiba consecinte la nivel global. Un exemplu ar fi gigantul Apple, care a redus comenzile de productie pentru Iphone 13 de la 90 de milioane de dispozitive la 80 de milioane pana la finalul anului, pentru ca nu sunt suficienti semiconductori.
Un soc de aprovizionare s-ar putea sa aiba multi alti producatori de electrocasnice, care deja sufereau de pe urma pandemiei, si care acum se confrunta cu o penurie de materii prime.
China reuseste, astfel, sa dezechilibreaze acum planeta printr-un efect de domino. Din lipsa de carbune, dar si pentru a deveni neutrii din punct de vedere al emisiilor de carbon, multe industrii au fost oprite. Un exemplu ar fi siliciul, folosit in cipuri sau componente auto, care in doar doua luni si-a triplat pretul.
Adrian Maniutiu - analist economic: Acest val de scumpiri vine din exterior ca urmare a unei cote de importuri foarte mari pe care Romania o are si, in general, China fiind inca centrul de productie al lumii, tot ce se intampla acolo se resimte aici inzecit.
Mihai Daraban - presedintele CCIR: Avem, intr-adevar, niste schimburi comerciale cu China, care au ajuns anul anul trecut la 5,897 miliarde de euro. Foarte multe bunuri de larg consum, care se gasesc si in vest, sunt mai rentabil de luat din china. Vorbim de gresie, faianta, obiecte sanitare, electrocasnice.
Din cauza acestei crize de energie, in jumatate dintre provincii au loc intreruperi de curent, iar de la o zi la alta, noi fabrici sunt fortate sa reduca productia pentru a conserva electricitate.
Ioan Purica - expert in energie: China are o politica de trecere a energiei de pe surse fosile pe surse fara emisii. Chestiunea asta combianata cu reluarea activitartii economice a produs un moment de energie nedisponibila in sistemul chinez.
Companiile se gandesc daca sa suporte aceste majorari de pret sau sa le puna in pretul final platit de consumatori. Industriile auto si IT sunt doar doua dintre cele mai afectate sectoare, dar trebuie sa ne asteptam sa platim mai mult si pentru imbracaminte, jucarii, mancare sau alte bunuri de larg consum.


