Tensiunile continua in Egipt, unde seful armatei a anuntat ca nu va tolera violenta islamistilor. Guvernul format dupa inlaturarea lui Mohamed Morsi ia in calcul scoaterea in afara legii a Fratilor Musulmani.

Este vorba despre organizatia care se afla in spatele protestelor inabusite in sange de aproape o saptamana.

Intre timp, muzeele care adapostesc adevarate comori antice incep sa cada prada haosului, iar piramidele si Sfinxul, care atrageau milioane de turisti, nu mai sunt vizitate de nimeni.



In timp ce comunitatea internationala cere guvernului egiptean sa dea dovada de retinere, civilii pun mana pe arme si ii ataca fara discriminare pe sustinatorii lui Morsi. In cateva imagini, o femeie banuita ca este membra a Fratilor Musulmani este inconjurata de o multime furioasa si doar interventia militarilor o salveaza de la o moarte sigura.

Prigoniti sunt si crestinii: peste 60 de biserici de-ale lor au fost jefuite si vandalizate incepand de miercuri.

Nici comorile antice ale Egiptului nu sunt in siguranta. Un muzeu celebru din Minya a fost devastat, iar autoritatile ii arata cu degetul pe sustinatorii Fratilor Musulmani. Nicio vitrina n-a mai ramas intreaga, un sarcofag antic a fost trantit la pamant, iar o multime de artefacte pretioase au disparut. In schimb, piramidele si Sfinxul, adevarate comori ale economiei egiptene, care atrageau milioane de turisti, sunt acum ocolite.

Nici nu-i de mirare, avand in vedere ca o multime de tari occidentale si-au sfatuit cetatenii sa stea departe de Egipt, pentru ca nu sunt in siguranta. Mai sunt insa si straini care se aventureaza, chiar daca numai in statiunile de la Marea Rosie.

Totusi, in cel putin doua statiuni, turistii au fost indemnati sa nu paraseasca hotelurile, pentru ca se expun pericolelor. Ministerul moldovean de Externe le recomanda turistilor moldoveni care au bilete pentru sejururi la Marea Rosie sa le reprogrameze.