Criza medicamentelor a devenit o problema resimtita la nivel european. Am ajuns aici si pentru ca materia prima din care sunt facute unele tratamente provine din afara continetului, in principal din China si India, scrie stirileprotv.ro.

Chiar in aceste zile, oficialii discuta la nivelul Uniunii despre necesitatea unor stocuri. In caz contrar, urmatorul sezon de gripa ar putea sa ne prinda iar fara tratamentele necesare.

Un rol important in criza medicamentelor din Romania il are slaba gestionare a politicii de preturi.

In acest moment, in nomenclatorul de la noi arata mai putin de 7000 de medicamente. Asta dupa ce aproape o treime dintre ele au disparut de pe piata din Romania, in principal pentru ca preturile foarte mici nu acopereau costurile de productie. Specialistii spun ca la noi 80% din bani merg pe tratamente inovatoare, care sunt necesare pentru 20% din pacienti. Este important sa avem acces la terapii noi, insa nu trebuie uitati nici ceilati bolnavi, care reprezinta majoritatea covarsitoare.

In al treisprezecelea ceas, autoritatile cauta solutii, iar una dintre ele ar fi ca pretul medicamentelor care costa pana in 50 de lei sa fie mai mare cu 15%, adica sa acopere rata inflatiei.

Probleme sunt insa cu unele tratamente, chiar la nivel european. In luna ianuarie, in plin sezon de gripa, mai multe antibiotice si antiinflamatoare pentru copii si adulti nu se mai gaseau in farmacii. 26 din cele 27 de tari ale Uniunii Europene au semnalat aceasta problema. De vina, spun specialistii, ar fi faptul ca Europa este dependenta de substanta activa care se produce in China si India.

Razvan Prisada, presedinte AMNDM: „In momentul in care apare o criza, se pare ca nu avem nicio solutie decat sa ne bazam pe ceea ce avem la nivel national. Este cat se poate de important sa incurajam productia nationala. Toti membrii managementboardului Agentiei Europene am fost de acord ca trebuie sa ne gandim foarte serios la niste stocuri tampon.”