Criza politica din Egipt ar putea degenera intr-o criza umanitara, daca blocajul economic actual continua, relateaza New York Times in editia electronica.
In ultimele zile, containere transportate la bordul navelor au fost stranse in cel mai mare port din Egipt, potrivit unor angajatori si soferi de camioane.
Retelele de distributie functioneaza cu dificultate, Internetul este blocat incepand de joi noaptea, iar majoritatea firmelor din Egipt si-au intrerupt activitatea.
Protestele raman in centrul atentiei, in conditiile in care avioanele zboara peste Piata Tahrir si prizonieri evadati induc teama in randul publicului.
"O mare parte a sistemului de productie este condus de Guvern, iar sistemul este blocat (...). Pe termen scurt - azi, maine, in urmatoarele zile - am putea avea o problema grava cu lipsa alimentelor, apei si combustibilului", a afirmat Hoda Yussef, lector la Universitatea din Cairo si economista la Forumul Arab pentru Alternative - o organizatie neguvernamentala independenta.
Khaled M. Hanafy, un consilier economic la Federatia Camerelor Comertului din Egipt, a declarat ca, desi nu exista date certe privind pierderile economice ale tarii, protestele au costat tara miliarde de dolari. "Efectul a fost simtit imediat de firme, deoarece foarte multe tranzactii sunt incheiate pe Internet, si in special in sectoarele care au legatura cu strainatatea. In prezent nu exista Guvern. Nu ai cu cine sa vorbesti", a precizat Hanafy.


