Organizatia palestiniana Hamas a lansat sambata un atac surpriza din Gaza in Israel, in una dintre cele mai grave escaladari ale conflictului israeliano-palestinian din ultimii ani, relateaza Agerpres, citata de g4media.ro

Agentia Reuters prezinta cele mai importante date despre Hamas:

Hamas, sau Miscarea de Rezistenta Islamica, a fost infiintata in 1987, in timpul primei Intifada sau revolte palestiniene. Este sustinuta de Iranul siit si impartaseste ideologia islamista a Fratiei Musulmane, care a fost infiintata in Egipt in anii 1920.

Hamas conduce Fasia Gaza din 2007, dupa un scurt razboi civil cu fortele loiale miscarii Fatah, condusa de presedintele Mahmoud Abbas, care se afla in Cisiordania si care conduce si Organizatia pentru Eliberarea Palestinei (OEP).

Preluarea controlului asupra Fasiei Gaza de catre Hamas a urmat victoriei sale in alegerile parlamentare palestiniene din 2006 – ultima data cand acestea au avut loc. Hamas l-a acuzat pe Abbas ca a conspirat impotriva sa. Abbas a descris ceea ce s-a intamplat ca fiind o lovitura de stat.

De atunci, au avut loc numeroase runde de conflicte cu Israelul, implicand adesea atacuri cu rachete ale Hamas din Gaza in Israel si atacuri aeriene si bombardamente israeliene asupra Gaza.

– Hamas refuza sa recunoasca statul Israel si s-a opus in mod violent acordurilor de pace de la Oslo, negociate de Israel si OEP la mijlocul anilor 1990.

– Hamas are o aripa armata numita Brigazile Izz el-Deen al-Qassam, care a trimis in Israel oameni inarmati si atentatori sinucigasi cu bombe. Hamas isi caracterizeaza activitatile armate drept rezistenta impotriva ocupatiei israeliene.

Carta sa fondatoare din 1988 cerea distrugerea Israelului, desi liderii Hamas au oferit uneori un armistitiu pe termen lung, sau Hudna in araba, cu Israelul in schimbul unui stat palestinian viabil pe toate teritoriile palestiniene ocupate de Israel in razboiul din 1967. Israelul considera acest lucru ca fiind un siretlic.

– Hamas este desemnata ca organizatie terorista de catre Israel, Statele Unite, Uniunea Europeana, Canada, Egipt si Japonia.
– Hamas face parte dintr-o alianta regionala care cuprinde Iranul, Siria si gruparea islamista siita Hezbollah din Liban, care se opun in general politicii americane in Orientul Mijlociu si Israelului.

– Desi baza sa de putere se afla in Gaza, Hamas are, de asemenea, sustinatori in teritoriile palestiniene si are lideri raspanditi in tot Orientul Mijlociu, in tari precum Qatar.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.