Președintele american, Joe Biden, a făcut primele declarații după dificultățile întâmpinate la dezbaterea televizată de vineri. „Atunci când ești doborât, te ridici”, le-a spus actualul lider de la Casa Albă susținătorilor săi într-un discurs înflăcărat.
Biden a respins criticile legate de vârstă și mizează că va fi reales în noiembrie, chiar dacă momentele sale de confuzie îi pun pe americani la îndoială. Unii democrați au avertizat că partidul ar trebui să ia în calcul înlocuirea lui Biden, iar consiliul editorial al prestigiosului cotidian american The New York Times i-a cerut să se retragă din cursa pentru Casa Albă.

Joe BIDEN, PREȘEDINTELE SUA:  „Nu mai merg la fel de ușor ca altădată, nu mai vorbesc cu atâta ușurință ca altădată, nu mai dezbat la fel de bine ca altădată, dar știu de ce sunt în stare, știu cum să spun adevărul. Știu cum să fac această muncă. Știu cum să fac lucrurile bine. Și mai știu, așa cum știu milioane de americani, că atunci când ești doborât, te ridici".

Este explicația actualului președinte american, Joe Biden, după dezbaterea televizată de ieri dimineață. Discursul său de la un mitingul de campanie din Carolina de Nord a stârnit uralele susținătorilor.

Joe BIDEN, PREȘEDINTELE SUA:  „Opțiunea în aceste alegeri e simplă: Donald Trump ne va distruge democrația, eu o voi apăra. Deci, oameni buni, sunteți cu mine?"

Câteva ore mai târziu, ca să nu piardă teren, Donald Trump a organizat un miting în Virginia. Nu a ratat momentul să-și ironizeze adversarul pentru Casa Albă.

Donald TRUMP, FOSTUL PREȘEDINTE AL SUA:  „Fiecare alegător trebuie să se întrebe azi nu dacă Joe Biden poate supraviețui unor dezbateri de 90 de minute, dar dacă America poate supraviețui cu Joe Biden încă 4 ani la Casa Albă.”

Prestația slabă a lui Joe Biden în dezbaterea cu Donald Trump a șocat nu doar SUA, ci și întreaga lume liberă. Confuzia și lipsa de vitalitate afișate de președintele în funcție  i-a panicat pe democrați, deoarece a părut să confirme incapacitatea sa de a-l învinge pe republican la alegerile din noiembrie.

Mike JOHNSON, PREȘEDINTELE CAMEREI REPREZENTANȚILOR DIN CONGRESUL SUA:  „Și eu aș fi panicat dacă aș fi democrat. Eu cred că ei știu că au probleme serioase, dar nu e vorba doar de politică, doar de partidul democrat, este vorba de întreaga țară. Avem o problemă serioasă pentru că avem un președinte, care nu este în stare să-și exercite atribuțiile.”

După dezbateri, unii democrați au spus că Biden ar trebui să-și încheie campania. S-a vehiculat că ar putea fi înlocuit de vicepreședintele Kamala Harris sau de guvernatorii din California Gavin Newsom, Michigan, ori Pennsylvania. Spre seară, liderii Partidului Democrat au sărit în apărarea președintelui SUA.

Gavin NEWSOM, GUVERNATORUL CALIFORNIEI:  „Trebuie să mergem înainte, trebuie să ținem capul sus și cum am mai spus, noi suntem în spatele acestui președinte. Nu îi întorci spatele din cauza unei dezbateri. Ce fel de partid mai este și acesta?” 

Kamala HARRIS, VICEPREȘEDINTELE SUA:  „Pentru un lider real caracterul contează mai mult decât stilul și Donald Trump nu are caracterul să fie președinte al Statelor Unite.”

Nancy PELOSI, MEMBRU DEMOCRAT DIN CONGRESUL SUA:  „Să îl compari cu o persoană, care minte mereu? Am văzut integritatea pe de o parte și dezonoarea pe de altă parte. Așa am văzut eu.”

Convenția democrată care îi va desemna oficial pe nominalizații la funcția de președinte și vicepreședinte ar urma să aibă loc pe 19-22 august. Comitetul Național Democrat s-ar putea întruni înainte de deschiderea convenției și ar putea schimba modul în care vor funcționa lucrurile, dar asta este puțin probabil atâta timp cât Biden dorește să continue să candideze pentru realegere. A doua dezbatere televizată între Joe Biden și Donald Trump este anunțată pentru 10 septembrie.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.