Cutia neagra a avionului ucrainean prabusit in Iran va fi analizata vineri. Operatiunea este destul de anevoioasa, intrucat aparatul a fost grav avariat la contactul cu solul.
Premierul canadian, dar si mai multi oficialii americani sustin ca aeronava a fost doborata involuntar de o racheta sol-aer, iraniana. „Avem informatii din mai multe surse, inclusiv din partea aliatilor nostri si a propriilor servicii secrete, iar probele indica faptul ca avionul a fost doborat de o racheta sol-aer iraniana. E posibil ca acest lucru sa nu fi fost intentionat”, a declarat Trudeau.
Totodat, mai multi oficiali americani sustin ca avionul Boeing 737 ar fi fost doborat cu doua rachete de provenienta ruseasca, utilizate de armata iraniana.
De altfel, intr-o inregistrate postata de CNN si realizata in dimineata tragiei aviatice, ceea ce pare a fi o racheta loveste un obiect pe cerul deasupra Teheranului. Potrivit postului american, cladirile par asemanatoare cu cele din suburbia iraniana Parand, iar avionul ucrainean s-a prabusit in apropierea acestei zone. In clipul video se aude o bubuitura la scurt timp dupa impactul vazut pe cer.
Si New York Times a publicat joi o inregistrare video care arata o racheta lovind un avion in apropiere de aeroportul din Teheran in momentul si locul in care un avion ucrainean s-a prabusit.
Teheranul a negat totul, dar anchetatorii ucraineni care au ajuns joi la locul tragediei au anuntat ca cerceteaza aceasta pista. Aeronava s-a prabusit la scurt timp dupa ce Iranul a lansat mai multe rachete asupra a doua baze militare americane din Irak.
Momentan, iranienii refuza sa predea cutia neagra a avionului, dar spune ca vor accepta ajutor international in cazul in care echipamentul lor nu va fi suficient sa descifreze datele. In plus, directorul aviatiei civile din Iran a invitat aseara Statele Unite sa participe la ancheta, fiind principalul „fabricant” de Boeing.
Avionul s-a aflat in aer doar cateva minute, si a luat foc, in zbor. Niciun semnal radio de urgenta nu a fost transmis catre turnul de control. Toate cele 176 de persoane aflate la bordul avionului, majoritatea iranieni si canadieni, au murit dupa prabusirea aeronavei.


