O noua investigatie realizata de jurnalisti rusi independenti a prezentat primele fotografii aeriene cu un alt conac de lux al presedintelui Vladimir Putin, unul care se intinde pe un teren de doua ori cat statul Monaco din sudul Frantei, relateaza hotnews.ro.

Investigatia a fost realizata de jurnalistii de la Dossier Center, un ONG fondat de disidentul rus Mihail Hodorkovski, desemnat de Moscova „agent al strainatatii” in mai 2022, la doar cateva luni dupa ce Putin a declansat invazia din Ucraina.

Jurnalistii de la Dossier Center explica intr-un documentar de 6 minute si jumatate numit „Casa secreta de vacanta a lui Putin in Karelia: Putin a furat o cascada” modul in care a fost construit acest conac aflat la aproximativ 30 de kilometri de granita cu Finlanda, pe malul Golfului Marjalahti din Lacul Ladoga.

Referinta la cascada „furata” de presedintele rus e una la faptul cam inainte de construirea acestui complex rezidential vast, aceasta era accesibila doar vizitatorilor Parcului National Ladoga de aici. Terenul care include cascada a fost acaparat inca din 2010 de catre Yuri Kovalciuk, supranumit „bancherul personal” al lui Putin.

Complexul rezidential al lui Putin a fost construit intr-un parc national

Jurnalistii de investigatie arata de asemenea ca, dupa ce suprafata complexului a fost extinsa si mai mult, in jurul acestuia a fost ridicat un gard de sarma ghimpata care izoleaza o suprafata de 4 kilometri patrati, de 4 ori mai mare decat cea inregistrata in documentele oficiale.

Cercetatorul si jurnalistul independent Chris Owen a facut un rezumat al docmentarului, atragand atentia asupra mai multor aspecte interesante semnalate in inregistrarea video.

De exemplu, Golful Maryalahti se afla la aproximativ 185 de kilometri nord de Sankt Petersburg, orasul natal al lui Vladimir Putin si cel in care si-a inceput cariera de ofiter al FSB. Tot aici el si-a creat multe dintre contactele care aveau sa il ajute in cariera politica ulterioara.

Inclusiv fostul sef al mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, s-a nascut la Sankt Petersburg (sau Leningrad, cum a fost numit orasul in perioada sovietica), el fiind ingropat aici dupa accidentul aviatic in care a murit in luna august a anului trecut.

Complexul include 4 cladiri poreclite „Hambarul”, „Coliba pescarului”, „Casa cu gradina” si „Ferma”, plus o crescatorie de pastravi in golf. Desi numele ar sugera un peisaj rural idilic, cladirile sunt locuinte ultra-moderne decorate cu podele de marmura, pietre semi-pretioase si alte finisaje de lux, ca de exemplu bideuri care costa 10.800 de dolari bucata si capete de dus ce valoreaza 4.600 de dolari fiecare.

Pe terenul complexului a fost construita inclusiv o berarie, documente obtinute de cei de la Dossier Center aratand ca lucrarile de constructie au costat sute de milioane de ruble.

Ce dotari are „casa de vacanta” pe care presedintele Rusiei ar avea-o in nordul tarii

„Hambarul” pare sa fi fost proiectat pentru gazduirea de musafiri, avand un salon de luat masa cu o suprafata de 200 de metri patrati la parterul cladiri. Beraria face parte din aceasta cladire, avand echipamente austriece in valoare de 345.000 de euro si o capacitate de productie zilnica de 47 de litri de bere.

La etajul doi al „Hambarului” se afla o camera pentru servit ceaiul cu vedere la lac, in timp ce in spatele cladirii se afla un heliport.

Dupa inceperea razboiului din Ucraina in spatele cladirii a fost inaltata o movila misterioasa despre care jurnalistii de la Dossier Center afirma ca ar putea sa fi fost construita pentru a plasa pe ea un sistem de aparare antiaeriana cu raza scurta (SHORAD).

Rusia dispune de mai multe astfel de sisteme de aparare, printre acestea numarandu-se si faimoasele „Pantsir”, urcate cu macarale pe acoperisurile unor cladiri importante din Moscova in ianuarie anul trecut.

Insa in momentul in care Dossier Center a survolat complexul cu o drona niciun astfel de sistem nu fusese deocamdata instalat. Echipamentele de razboi electronic care sa bruieze semnalele aeronavelor fara pilot erau si ele absente sau ineficace, dupa cum de altfel demonstreaza faptul ca jurnalistii de investigatie au putut surprinde imaginile cu complexul.

Cei de la Dossier Center speculeaza ca este posibil ca ele sa fie folosite doar cand Putin se afla aici. Insa imagini filmate ulterior arata ca un sistem SHORAD era prezent aici iarna trecuta.

Presedintele Rusiei are gusturi rafinate

Crescatoria de pastravi se afla intre „Hambar” si „Coliba pescarului”, fiind probabil menita sa furnizeze musafirilor peste proaspat. Localnicii le-au relatat investigatorilor ca paznicii complexului vand o parte din pesti, probabil ca un mod neoficial de a-si suplimenta veniturile.

„Casa cu gradina” pare sa fi fost proiectata pentru innoptat, avand mai multe zone de relaxare decorate luxos si 6 dormitoare cu diferite decoruri ce includ prete semipretioase precum labradoritul si lapis lazuli. In spatele acestei cladiri se afla de asemenea un heliport.

„Ferma” in schimb ar fi folosita pentru cresterea de tauri pentru a le oferi musafirilor carne vita de cea mai buna calitate.

Cele doua cladiri principale beneficiaza de asemenea de pontoane pentru ancorarea unor iahturi de mari dimensiuni, intregul complex fiind imprejmuit cu sarma ghimpata si camere de supraveghere, in timp ce paznicii ii patruleaza perimetrul pentru a se asigura ca nimeni nu incearca sa intre.

Construirea sa in Parcul National Ladoga s-a facut cu incalcarea tuturor reglementarilor legislatiei ruse privind conservarea zonelor protejate.

In urma cu 3 ani investigatorii disidentului Alexei Navalnii au prezentat imagini spectaculoase cu o alta proprietate care i-ar apartine de facto lui Vladimir Putin, palatul somptuos de la Marea Neagra, construit tot prin intermediul unor interpusi si detinut in acte de FSB, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei.

„Este un stat in cadrul Rusiei. Si, in acest stat, nu exista decat un singur tar inamovibil, Putin”, afirma la momentul respectiv Navalnii, care adaugand ca presedintele rus este „obsedat de bogatie si de lux”.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.