Cel mai mare distrugator construit vreodata de Marina SUA are o lungime de aproape 190 de metri, o greutate de 15.000 de tone si un cost estimat la 4,4 miliarde de dolari. USS Zumwalt este nava principala dintre cele trei distrugatoare din clasa Zumwalt. Nava a costat de doua ori mai mult decat unele dintre cele mai puternice nave ale Marinei, distrugatoarele sale din clasa Arleigh Burke, scrie Insider.

USS Zumwalt, cel care poarta si numele clasei, a efectuat in premiera luna trecuta lansari de rachete asupra unor tinte reale, in faza finala a testelor, urmand ca distrugatorul sa fie desfasurat in primele sale misiuni.

Distrugatoarele dispun de tehnologie stealth, senzori avansati si un nou sistem de propulsie. Pot opera drone si elicoptere si vor fi integrate si in programul hipersonic al Statelor Unite ale Americii. SUA isi propun sa integreze arme hipersonice pe aceste distrugatoare, integrarea sistemelor pe navele din clasa Zumwalt e dorita a fi finalizata pana in 2025, potrivit defenseromania.ro.

Se spune ca prova „in forma de cutit” a navei o face mai stabila, in timp ce unghiurile ascutite ale distrugatoarelor din clasa Zumwalt si suprafata lor neteda le ajuta sa fie de 50 de ori mai greu de detectat pe radar.

USS Zumwalt e cel mai scump distrugator construit vreodata.

 

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa: