Mult asteptatul aeroport international Chengdu Tianfu din China este in sfarsit deschis publicului! Acesta a fost inaugurat oficial, primul avion, operat de Sichuan Airlines, decoland duminica la ora 11:10 cu destinatia Beijing.
Chengdu, capitala provinciei Sichuan, a devenit oficial cel de-al treilea oras din China cu doua aeroporturi internationale, alaturi de Shanghai si Beijing. Costurile totale pentru construirea aeroportului s-au ridicat la peste 10 miliarde de dolari, prima parte a acestuia putand gazdui anual pana la 60 de milioane de pasageri, potrivit CNN.
Trei piste si doua terminale, care acopera o suprafata totala de peste 700.000 de metri patrati au fost puse in functiune, duminica trecuta. Zborurile de pe aeroportul Chengdu Toanfu fac in principal legatura cu zonele aflate in partea de sud-vest a tarii. Presa chineza a transmis ca aeroportul se afla in continuu proces de expansiune, urmand ca terminalele sa acopere 1.4 milioane de metri patrati. In final, peste 120 de milioane de pasageri vor putea tranzita anual noul aeroport la final.

Pe langa faimosii ursi Panda, Sichuan este renumit pentru mancarurile picante si peisajele fabuloase, facand orasul una dintre cele mai populare destinatii turistice din China, atat pentru turistii chinezi, cat si pentru cei straini. Pentru moment insa, doar cetatenii tarii se pot bucura de aceste beneficii, China ramanand inchisa pentru majoritatea calatoriilor internationale, din cauza pandemiei de coronavirus.
„Noul aeroport din Chengdu era necesar pentru a permite cresterea rapida a economiei. China si-a revenit complet dupa pandemie si va continua sa se ridice intr-un mod alert. Avand in vedere dimensiunea orasului si locatia sa centrala in China, Chengdu este foarte bine pozitionat pentru a beneficia de aceasta dezvoltare”, a spus analistul de aviatie Brendan Sobie.

Potrivit celor mai recente cifre ale Asociatiei Internationale a Transportului Aerian (IATA), traficul intern al Chinei a crescut cu 6,8% in aprilie 2021, comparativ cu aprilie 2019. Aeroportul international Baiyun din sudul metropolei Guangzhou a invins Hartsfield-Jackson din Atlanta, devenind cel mai aglomerat aeroport din 2020.
Inainte de pandemie, vechiul aeroport international Chengdu Shuangliu era al patrulea ca marime din tara, ca numpar de pasageri.
Noul Aeroport International Chengdu Tianfu a fost proiectat de un consortiu format din China Southwest Architectural Design and Research Institute, China Airport Construction Group Corporation si firma de arhitectura franceza ADP Ingenierie.
Prima faza a durat cinci ani pentru a fi finalizata si ofera o gama larga de tehnologii de ultima generatie, inclusiv software de recunoastere faciala, chioscuri de auto-check-in, sisteme inteligente de securitate si porti de auto-imbarcare. O linie de metrou face legatura intre aeroport si centrul orasului. Cu viteze de pana la 140 de kilometri pe ora, calatoria cu metroul dureaza de la 37 la 44 de minute.
Aeroportul international Chengdu Tianfu este doar unul dintre numeroasele aeroporturi pe care China intentioneaza sa le deschida in urmatorii ani. Tara isi propune sa aiba in circulatie 400 de aeroporturi pana in 2035, un salt urias fata de cele 241 actuale, conform schemei de planificare a retelei de transport publicata de guvern la inceputul anului 2021.


