Imaginile surprinse de satelitii programului european de observare din spatiu Copernicus arata cat de mare este dezastrul provocat de incendiile din insula greceasca Evia. Peste 100 de pompieri romani au fost trimisi sa ajute autoritatile elene sa controleze focul si misiunea lor este aproape de sfarsit, insa pagubele lasate de flacari sunt cumplite.
Pe site-ul programului Copernicus au fost publicate mai multe imagini facute de satelitii Sentinel, care surprind proportiile dezastrului din Evia. Una din fotografii este compusa din doua imagini alaturate, practic acelasi cadru surprins din spatiu la o distanta de zece zile: pe 1 august, cand partea de nord a insulei Evia este complet inverzita, si pe 11 august, dupa izbucnirea incendiilor, cand se vede clar cat de tare a fost parjolita insula.
O masuratoare aproximativa arata ca nordul insulei a fost ars pe o distanta de peste 30 de kilometri pe directia Nord-Sud si cel putin 20 de kilometri pe directia Est-Vest. Suprafata acoperita de incendii depaseste 50.000 de hectare, potrivit calculelor Copernicus.

In alta imagine se vede fumul de la incendii cum se ridica deasupra insulei, fotografie realizata de la o distanta de aproximativ 800 de kilometri, altitudinea la care orbiteaza satelitii Sentinel.
Incendiile de pe insula Evia au fost atat de puternice, incat Grecia s-a vazut nevoita sa ceara ajutor international. Romania a raspuns apelului, trimitand o echipa formata din peste 100 de pompieri cu masini si echipamente de interventie.
Romanii i-au impresionat pe greci prin modul de interventie si eficienta, ajungind sa fie laudati in presa elena. Ei au castigat repede increderea si simpatia localnicilor, care le-au dus provizii si apa rece in semn de multumire pentru ajutorul dat.
Dupa mai multe zile de eforturi intense, dar ajutati putin si de domolirea vantului si de ploile care au cazut, pompierii au reusit sa puna sub control incendiile de pe insula Evia.
In urma flacarilor au ramas gospodarii complet distruse in mai multe localitati si oameni care au pierdut totul. Guvernul elen a anuntat ajutoare de 500 de milioane de euro pentru zonele afectate.

