Cele 16 statui care impodobeau flesa (turla) catedralei de la Notre Dame au fost salvate de flacari. Saptamana trecuta au fost trimise in sud-vestul Frantei pentru a fi renovate, nu insa si cocosul care s-a topit sub dogoarea focului.
“Din pacate, cocosul s-a topit”, a deplans marti Patrick Palem, de la atelierele Socra situate in Marsac-sur-l’Isle in apropiere de Perigueux, insarcinata cu restaurarea statuilor din cupru, datand din secolul al XIX-lea, reprezentandu-i pe cei 12 apostoli si cei patru evanghelisti.
Cocosul urma sa fie coborat in iunie pentru a fi restaurat de asemenea la atelierele Socra, firma de conservare si restaurare a operelor de arta si monumente istorice.
Cocosul adapostea, potrivit site-ului catedralei, relicvele sfintei Genevicve si ale lui Saint Denis precum si un fragment din coroana de spini a lui Iisus, menite sa-i protejeze pe parizieni.
Restaurarea celor 16 statui “este deocamdata oprita si amanata, nu mai reprezinta o prioritate”, a declarat AFP, Patrick Palem, specialist de 40 de ani in restaurarea patrimoniului si fost PDG al atelierelor Socra, vandute in octombrie.
Restaurarea statuilor era estimata de Socra “la aproximativ 400.000 de euro”, a precizat el.
“Prioritatea este un santier la scara mare, reconstructia si renovarea catedralei Notre-Dame, care ar putea dura intre 15 si 20 de ani, probabil la costul de mai multe sute de milioane de dolari”, a estimat specialistul.
O operatiune spectaculoasa a avut loc saptamana trecuta cand cele 16 statui din cupru au fost demontate de pe flesa catedralei Notre-Dame din Paris pentru a fi restaurate.
Statuile inalte de trei metri si cantarind aproximativ 250 de kilograme au fost transportate la Perigueux pentru a fi mai intai examinate si apoi restaurate si urmau sa fie reinstalate la locurile in anul 2022.
Sursa: AFP


