Avioane de vanatoare rusesti Suhoi Su-35 au hartuit dronele americane care efectuau o misiune impotriva jihadistilor in spatiul aerian sirian, a declarat miercuri un comandant american citat de AFP, informeaza digi24.ro.

„In timp ce trei drone americane MQ-9 efectuau o misiune impotriva unor tinte ale Statului Islamic, trei avioane de vanatoare rusesti au inceput sa hartuiasca dronele”, a declarat intr-un comunicat generalul locotenent al Fortelor Aeriene americane Alexus Grynkewich. 

Armata americana a dat publicitatii si o inregistrare video cu incidentul.

Avioanele de vanatoare rusesti au lansat rachete de semnalizare in fata dronelor americane, obligandu-le pe acestea din urma sa le evite, iar un pilot rus a folosit postcombustia in fata unuia dintre aparatele MQ-9, „reducand capacitatea operatorului de a pilota in siguranta aeronava”, a afirmat generalul Grynkewich. 

„Aceste evenimente sunt inca un exemplu de actiuni neprofesioniste si periculoase ale fortelor aeriene rusesti care opereaza in Siria, care ameninta siguranta atat a fortelor americane, cat si a celor rusesti”, a declarat Alexus Grynkewich, cerand Moscovei sa „puna capat acestui comportament iresponsabil”. 

In luna martie, o drona Reaper s-a prabusit in Marea Neagra, dupa ce un avion de lupta rusesc Suhoi a acrosat drona in cadrul unui incident care a provocat tensiuni intre Washington si Moscova. Drona a cazut in apele internationale la peste 100 de kilometri sud-vest de Crimeea, spun oficiali americani, care au confirmat pentru CNN ca rusii au ajuns in locul in care s-a prabusit in Marea Neagra. 

Drona a cazut intr-o parte a Marii Negre, care este probabil o adancime de peste 1.600 de metri. SUA au sters de la distanta datele sensibile de software ale dronei MQ-9 care s-a prabusit in Marea Neagra, pentru a impiedica Rusia sa colecteze informatii secrete.

Sursa: