Presedintele finlandez Sauli Niinisto a declarat duminica ca ultima sa discutie cu presedintele rus Vladimir Putin despre cererea tarii sale de a adera la NATO a fost masurata si nu contine nicio amenintare, relateaza Reuters.
"A confirmat ca crede ca este o greseala. Nu va amenintam. In total, discutia a fost foarte, as putea spune, calma si relaxata", a spus Niinisto intr-un interviu pentru CNN.
„De fapt, surpriza a fost ca a luat-o atat de calm”, a spus el pentru CNN.
„Dar pana acum, se pare ca nu vor aparea probleme imediate”, a adaugat el.
Declaratiile lui Niinisto vin dupa ce presedintele rus Vladimir Putin i-a transmis sambata omologului sau finlandez ca ar fi o greseala ca Helsinki sa abandoneze statutul de neutralitate si sa adere la NATO. Putin a mai spus ca nu exista niciun fel de amenintare la adresa securitatii Finlandei, adaugand ca o eventuala schimbare a politicii sale externe ar putea avea un impact negativ asupra relatiilor bilaterale.
Presedintele Finlandei, Sauli Niinisto, si premierul Sanna Marin au anuntat oficial duminica, intr-o conferinta de presa, ca tara doreste aderarea la NATO, liderul finlandez subliniind ca „este o decizie istorica” si ca „incepe o noua epoca”.
Anuntul vine la o zi dupa ce Niinisto a avut o discutie cu presedintele rus Vladimir Putin in care il anunta de decizie.
Niinisto nu este ingrijorat ca Turcia ar putea bloca aderarea Finlandei la NATO
Sauli Niinisto s-a declarat „confuz” din cauza comentariilor presedintelui turc Recep Tayyip Erdogan ca nu analizeaza posibilitatea ca Finlanda si Suedia sa se alature NATO „in mod pozitiv”, dar „nu este ingrijorat” ca Turcia va bloca aderarea Finlandei la NATO.
„Cred ca vor fi inca multe discutii si nu sunt chiar ingrijorat de asta”, a spus el pentru CNN.
Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan a transmis ca nu este posibil ca Turcia sa sustina aderarea Finlandei si Suediei la NATO, sustinand ca acestea gazduiesc „numeroase organizatii teroriste”.
Turcia nu vrea repetarea unor greseli asemanatoare”, a declarat Erdogan cu referire la aderarea Greciei, precizand ca, „mai mult, tarile scandinave in discutie sunt case de musafiri pentru organizatii teroriste”.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


