Kremlinul a anuntat joi ca a inceput sa verifice temperatura oficialilor si reporterilor prezenti la evenimentele la care participa presedintele Vladimir Putin, ca masura de protectie impotriva noului coronavirus, relateaza France24.

Masura a fost confirmata si de Dmitry Peskov, purtatorul de cuvant al lui Vladimir Putin, pentru agentia de presa RIA Novosti. „Este o masura de precautie”, a explicat acesta dupa ce mai multi jurnalisti prezenti la reuniunea Consiliului de Stat ce a avut loc, joi, la Kremlin, au fost supusi unor teste medicale.

“A aparut o noua procedura de protectie la Kremlin: o persoana tine in mana o camera termica ca sa va ia temperatura”, a scris pe Facebook jurnalistul Anton Jelnov, de la TV Rain.

Oficialii rusi au confirmat ca aceste masuri au fost introduse pentru a opri raspandirea noului coronavirus in Rusia.

Pana acum, in Rusia au fost confirmate doua cazuri de coronavirus. Este vorba despre doi cetateni chinezi, care sunt tratati la spitale din Siberia.

De teama raspandirii coronavirusului pe teritoriul sau, Rusia a anuntat la finalul lunii ianuarie ca inchide frontiera cu China, care se intinde pe o lungime de 4.250 de km.

Sursa: